Câţi protestatari au fost amendaţi şi câţi au fost reţinuţi la protestele anti-mască care au avut loc în 70 de localităţi din ţară
0
Jandarmeria Română a asigurat măsurile de ordine şi siguranţă a participanţilor la protestele anti-mască şi împotriva restricţiilor care au avut loc, ieri, în 70 de localităţi şi a dat sute de amenzi pentru încălcarea legislaţiei, a transmis instituţia.
„Permanent, pe timpul desfăşurării acestor manifestaţii, echipele de dialog ale Jandarmeriei au adus la cunoştinţa participanţilor prevederile legale în vigoare, precum şi consecinţele legale ale nerespectării acestora.
Până la acest moment, au fost aplicate organizatorilor şi participanţilor 650 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 400.000 de lei, în principal, pentru nedeclararea manifestaţiilor, desfăşurarea acestora în intervalul de timp în care normele legale prevăd restricţionarea circulaţiei şi permit deplasarea în afara locuinţei pentru motive strict reglementate, precum şi pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară”, a trasmis Jandarmeria Română.
Instituţia mai susţine că în 38 dintre cele 70 de localităţi în care au avut loc manifestaţii publice, s-a depăşit numărul maxim de participanţi prevăzut de lege, respectiv 100 de persoane.
12 jandarmi au fost răniţi în Bucureşti
„În Bucureşti, pe timpul protestelor au fost înregistrate situaţii de agresiune asupra forţelor de ordine prin folosirea de materiale pirotehnice, elemente de mobilier stradal, sticle, bucăţi de asfalt şi pietre. În urma acestor incidente au fost răniţi 12 jandarmi şi avariate 6 autospeciale.
În urma intervenţiei pentru restabilirea ordinii publice, 188 de persoane au fost conduse la sediile de poliţie, unde se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj, distrugere, tulburarea ordinii si liniştii publice, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, furt calificat şi port fără drept de obiecte periculoase.
De asemenea, la protestele din Drobeta Turnu Severin şi Galaţi au fost înregistrate incidente în care manifestanţii au agresat forţele de ordine, iar la Brăila au încercat distrugerea unui indicator rutier. Şi în aceste situaţii, reacţia jandarmilor a fost fermă, iar cei implicaţi au fost conduşi la sediile unităţilor de poliţie pentru continuarea şi stabilirea participaţiei fiecăruia şi tragerii la răspundere. În incidentele de la Galaţi, 6 jandarmi au fost răniţi, însă fără a avea nevoie de îngrijiri medicale de specialitate.
Dreptul la liberă exprimare este garantat de Constituţia României şi Jandarmeria Română va asigura măsurile de ordine, astfel încât toate protestele să se desfăşoare în deplină siguranţă şi va interveni ferm pentru a opri toate manifestările care tulbură ordinea publică”, a subliniat Jandarmeria Română într-un comunicat.
Instituţia a mai precizat că va analiza imaginile video operative realizate la proteste pentru identificarea şi sancţionarea tuturor persoanelor care au încălcat legea.