Care sunt pierderile probate cu imagini ale Rusiei
0
Mii de tancuri, avioane, elicoptere sau rachete au fost făcute scrum de ucraineni în cele 40 de zile de război. Ce sisteme moderne de armament s-au utilizat împotriva fostei Armate Roşii.
Războiul din Ucraina continuă, iar pierderile Rusiei cresc în fiecare zi. Portalul militar Oryx Spioenkopp a pus la punct o listă a acestor pierderi de echipamente ale fostei Armate Roşii. Foarte important, aceasta conţine numai vechiculele de luptă a căror pierdere este documentată video sau foto şi arată dezastrul în care se află militarii ruşi care au invadat Ucraina. Este vorba de 2.304 vehicule, dintre care 12.07 au fost distruse, 41 au fost avariate, 234 abandonate şi 913 capturate.
Între pierderile Rusiei se află şi 410 tancuri de diverse modele. Dintre acestea 194 au fost distruse, 6 au fost serios avariate, 42 au fost abandonate, dar 168 au fost capturate. Cele mai multe, 243 de unităţi mai exact, sunt model T-72 în diverse variante constructive, care este un tanc principal de luptă din a doua generaţie, proiectat şi fabricat, iniţial, în Uniunea Sovietică. Construit între anii 1971 şi 1993, T-72 este un tanc considerat învechit în acest moment. Are un blindaj compozit, echivalent cu 500 mm, iar ca armament principal dispune de un tun 2A46M de calibrul 125 mm cu ţeavă lisă. Este pus în mişcare de un motor diesel de 840 de cai şi are o autonomie de 480 de kilometri.
Între „victimele” ucrainenilor se mai află şi tacuri T-64 (12 unităţi), dar şi mai modernele tancuri din generaţia a treiaT-80 (86 de unităţi) sau chiar vedetele T-90 (18 unităţi). Cel din urmă este cel mai modern tanc principal de luptă aflat în dotarea Forţelor Terestre şi Infanteriei Marine ruseşti. Deşi are la bază un model T-72, T-90 este dotat cu tunul şi sistemele optice de ochire montate pe tancul T-80U, are un motor nou şi un sistem de vedere pe timp de noapte bazat pe imagini termice. Măsurile de protecţie includ blindajul reactiv Kontakt-5 ERA, sistem de avertizare la iluminarea laser, camuflaj Nakidka, un sistem EMT-7 de generare a pulsurilor electromagnetice pentru distrugerea minelor magnetice şi un echipament de bruiere a rachetelor antitanc cu infraroşii.
Armele care au făcut jocurile
Cel din urmă echipament s-a dovedit a nu fi prea eficient atunci când tancurile T-90 au fost atacate cu sistemele Javelin şi NLAW de fabricaţie americană, respectiv, britanico-suedeză primite de ucraineni înainte de izbucnirea războiului. Rachete şi lansatoare FGM-148 Javelin sunt arme antitanc de ultimă generaţie, care dispun de un sistem „fire-and-forget”, adică soldatul alege ţinta, o fixează şi după ce trage se poate ascunde pentru că vectorul se ghidează singur cu ajutorul unui senzor infraroşu. Javelin este capabilă să distrugă tancuri moderne lovindu-le de sus, acolo unde blindajul este mai subţire şi, deci, mai uşor de penetrat. Fiind atât de eficient în anihilarea tancurilor, ucrainenii au ajuns să vorbească de Sfânta Javelina, protectoarea poporului în faţa Rusiei. Javelin are şi un preţ pe măsură, de 175.203 dolari pe lovitură.
La rândul lui, sistemul de unică folosinţă NLAW este mai puţin complex decât Javelin, însă este mai portabil, mai simplu de folosit şi simţitor mai ieftin. Este tot de tipul „fire-and-forget”, iar loviturile sunt de obicei directe şi suficiente pentru a distruge majoritatea blindatelor şi pentru a avaria grav tancurile ruşilor. Raza de acţiune este de aproximativ 800 de metri şi este ideal de utilizat în mediul urban. Preţul unui sistem NLAW este de 20.000 de lire sterline.
Aceleaşi arme occidentale, dar şi dronele tactice Bayraktar TB2 „s-au ocupat” şi de blindatele fostei Armate Roşii, fie că vorbim de vehicule de luptă ale infanteriei, transportoare blindate, vehicule rezistente la mine (MRAP) sau blindate uşoare. Din punct de vedere numeric, dezastrul este chiar mai mare la capitolul blindate în comparaţie cu cel înregistrat la tancuri. Concret, 856 de astfel de blindate ruseşti au fost scoase de luptă de militarii ucraineni. Majoritatea au fost distruse sau grav avariate în luptă, dar un număr important de blindate (334 de unităţi) au fost capturate de militarii ucraineni.
Alte categorii de armament
Ruşii au suferit pierderi şi la alte categorii de armament. Astfel, au fost pierdute 15 staţii de comunicaţii, 78 de vehicule pentru trupele de geniu, 11 mortiere grele, 48 de piese de artilerie tractată, 76 de unităţi de artilerie autopropulsată, 45 de lansatoare multiple de rachete, 3 tunuri antiaeriene, 11 tunuri antiaeriene autopropulsate, 42 de sisteme rachete antiaeriene şi 4 radare.
Foarte important, ruşii au pierdut şi 19 avioane de luptă, 38 de elicoptere şi 21 de drone. Multe dintre aceste aeronave au căzut victime unui alt sistem de armament occidental ajuns la dispoziţie ucrainenilor, rachete antiaeriene Stinger, care seamănă oarecum cu un aruncător de grenade (AG) şi este o rachetă sol-aer (SAM) cu ghidare în infraroşu. Are o rază de ţintire de până la 4.800 de metri şi poate ataca ameninţările inamice la joasă altitudine de până la 3.800 de metri, cu o viteză de 2,54 Mach.
În fine, Rusia a mai pierdut în acest război două trenuri-cisternă şi 706 camioane sau jeepuri. Reamintim, aceste pierderi nu sunt cele raportate de partea ucraineană care ar putea fi subiectivă, ci sunt unele probate cu imagini video sau foto şi că există posibilitatea ca pagubele reale să fie mai mari decât cele catalogate de portalul Oryx Spioenkopp.