Canicula trage pe dreapta camioanele. Restricții de trafic în 12 județe pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone

0
Publicat:

Din cauza temperaturilor foarte ridicate, vineri, 4 august, între orele 10.00 şi 20.00 va fi interzisă circulaţia autovehiculelor cu masa totală mai mare de 7,5 tone pe toate drumurile naţionale, drumurile expres şi autostrăzi.

Restricții de trafic pentru camioane FOTO Shutterstock
Restricții de trafic pentru camioane FOTO Shutterstock

Restricțiile sunt valabile în următoarele judeţe: Arad, Bihor, Caraş Severin, Călăraşi, Dolj, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Teleorman şi Timiş, relatează Agerpres.

Conform sursei citate, măsura este impusă pentru prevenirea degradărilor provocate de circulaţia traficului greu, pe anumite sectoare de drumuri naţionale pe care s-au finalizat lucrările de reabilitare şi prevenirea deformaţiilor majore ireversibile, cu pierderea stabilităţii straturilor rutiere.

Sunt şi excepţii pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizat mai mare de 7,5 tone: cele care transportă persoane, animale vii şi produse perisabile de origine animală sau vegetală; distribuie apă îmbuteliată sau hrană în zone calamitate; transporturile funerare şi poştale; cele care participă la intervenţii în caz de forţă majoră sau prim ajutor, tractează vehicule avariate; livrează carburanţi şi mărfuri sub temperatură controlată; care se ocupă de salubrizare, transportă produse din exploatări agricole sau participă la exerciţii multinaţionale.

Valul de căldură se extinde

Vineri, 4 august, valul de caniculă se extinde, iar căldura înăbușitoare pune stăpânire pe România. Dacă ieri a fost cod galben de caniculă, astăzi temperaturile vor atinge peste 41 grade Celsius, iar mai multe județe se află sub cod portocaliu. 

Arşiţa se intensifică şi va cuprinde toată ţara. În sud şi vest va fi cod portocaliu de caniculă. "Suntem sub incidenţa unei mase de aer tropical în extindere şi în intentisificare chiar, acest lucru însemnând disconfort termic din ce în ce mai accentuat. Ne aşteptăm la valori de 38 - 39 de grade Celsius în partea de vest a teritoriului, de 40, poate chiar 41 în partea de sud a ţării noastre", a declarat meteorologul Alina Şerban.  

Căldura sufocantă se va menţine şi sâmbătă în sudul, estul şi centrul ţării, în timp ce în vest sunt anunţate ploi în weekend, iar vremea se va răci. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite