Articolele pirotehnice nu trebuie folosite în apropierea locuințelor, avertizează Poliția Locală

0
Publicat:

În sezonul sărbătorilor de iarnă petradele și artificiile sunt la mare căutare, Poliția Locală atrage însă atenția că acestea nu pot fi vândute  persoanelor cu vârste mai mici de 16 ani şi că nu trebuie utilizate în apropierea locuinţelor. 

Petardele și artificiile nu trebuie folosite în apropierea locuințelor - Foto Shutterstock
Petardele și artificiile nu trebuie folosite în apropierea locuințelor - Foto Shutterstock

 "Cu sezonul sărbătorilor în plină desfăşurare, dorim să vă amintim de regulile stricte privind utilizarea articolelor pirotehnice. Siguranţa noastră şi a celor din jur este prioritatea noastră aşa că vă rugăm să respectaţi următoarele reguli: articolele pirotehnice nu trebuie folosite între orele 24,00 şi 6,00, cu excepţii pentru evenimente autorizate şi perioadele de sărbători naţionale sau locale", a transmis Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti, miercuri, pe rețeaua socială Facebook. 

Mai mult decât atât, polițiștii ne recomandă să evităm să le folosim în apropierea locuinţelor: mai puţin de 50 de metri faţă de case cu până la patru niveluri şi mai puţin de 100 de metri de cele cu peste patru niveluri. De asemenea, trebuie respectată o distanţă de cel puţin 500 de metri faţă de instalaţii electrice, depozite de combustibili şi instalaţii de gaze. Este interzisă utilizarea în păduri şi zone cu risc de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre. O altă zonă interzisă este cea din apropierea obiectivelor chimice, petrochimice şi a altor locuri cu risc de incendiu sau explozie, potrivit Agerpres.  

"Comercializarea către persoanele sub vârsta legală de 16 ani este interzisă. (...) Folosirea articolelor pirotehnice cu zgomot excesiv poate duce la amenzi şi tulburarea ordinii publice. Ne dorim sărbători pline de bucurie şi fericire, dar să le petrecem şi în siguranţă. Respectaţi regulile şi aveţi grijă de voi şi de cei din jur", se adaugă în postare. 

Operaţiunile neautorizate, comercializarea către publicul larg a anumitor categorii de articole pirotehnice, precum şi nerespectarea altor reguli constituie infracţiuni şi contravenţii, sancţionate conform legii, a precizat Poliţia Locală a Capitalei. 

Vânzarea petardelor și artificiilor din categoriile 1 și P1 către minori este interzisă și reprezintă infracțiune, pentru a se evita vătămarea corporală a tinerilor cu vârste sub 18 ani, în urma utilizării acestor articole.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite