Video A murit Delia Budeanu, una dintre cele mai populare prezentatoare TV ale României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A murit Delia Budeanu, una dintre cele mai cunoscute crainice din istoria Televiziunii Române de dinainte de ’90. A fost un simbol de frumusețe și eleganță în peisajul media românesc.

Delia Budeanu FOTO: Arhiva
Delia Budeanu FOTO: Arhiva

UPDATE: Un mesaj a fost transmis și de premierul Marcel Ciolacu.

„Doamna Delia Budeanu a fost un reper de profesionalism și eleganță în televiziune. Dar dincolo de micile ecrane, doamna Delia Budeanu s-a remarcat ca un veritabil ambasador al culturii, dar și un susținător fervent al cauzelor sociale și umanitare. Dumnezeu să o odihnească în pace”, a transmis Marcel Ciolacu.

UPDATE: Trecerea în neființă a Deliei Budeanu este deplânsă și de foștii colegi, oameni care au cunoscut-o pe îndrăgita prezentatoare.

„S-a stins din viață un model pentru generația mea de jurnaliști și oameni de televiziune - doamna Delia Budeanu. Am avut onoarea să-i fiu colegă, mai bine de șapte ani, în Televiziunea Română. Era de o inteligență și eleganță aparte. Nu oricine ajungea pe micul ecran înainte de Revoluție. A fost printre primele femei crainic de televiziune din țara noastră și, timp de peste 20 de ani, s-a aflat la pupitrul Televiziunii Publice. În ultimii ani, a fost o prezență discretă și nu a mai apărut atât de des în lumina reflectoarelor. Dumnezeu să o odihnească în pace! Condoleanțe și putere familiei!”, a scris Gabriela Firea, pe Facebook. 

„Cu inimile pline de tristețe, vă aducem la cunoștință că iubita noastră mamă și bunică, Delia, a fost chemată la ceruri astăzi, 19 octombrie. Plecarea ei lasă un gol imens în sufletele noastre, dar ne alină gândul că va veghea asupra noastră de acolo de sus”, a transmis Marius Tucă.

„Din păcate, avem o veste tare tristă. A murit Delia Budeanu, una dintre cele mai cunoscute și frumoase crainice din istoria Televiziunii Române. A debutat la TVR în 1970, pe programul 2, unde prezenta emisiuni ce includeau concerte simfonice. Dumnezeu s-o odihnească-n pace!”, a scris Arhiva TVR, pe Facebook. 

După decesul soțului său, Radu Budeanu, reputat jurnalist de politică externă, niponolog și iranolog, Delia Budeanu s-a retras zece ani din viața publică.

Delia Budeanu s-a născut pe 28 mai 1946, a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București în anul 1969, iar între anii 1970 și 1998 a fost crainic de televiziune la TVR.

De altfel, între anii 2008 și 2012, a realizat emisiuni culturale la Antena 2 („Oamenii timpului nostru“) și la Money Chanel („Întâlnirile Deliei Budeanu“).

Între anii 2008 și 2012, a realizat emisiuni culturale la Antena 2. În vara acestui an, Delia Budeanu a publicat la Editura Curtea Veche, cea de-a doua carte a sa, „Jurnal. Rațiune și sensibilitate”.

Trupul său va fi depus, duminică, ora 16.30, la Mănăstirea Cașin din București, iar înmormântarea va avea loc, luni, la Mănăstirea Ghighiu, potrivit Radio România.

Într-un interviu pentru Adevărul, cea mai frumoasă crainică a TVR, Delia Budeanu a vorbit despre ceea ce a însemnat să fie crainic în perioada comunismului.

„Să fii crainic în perioada aceea, '70-'80, însemna o depersonalizare totală. Lucrurile stăteau aşa: în interior eram nişte pioni, în sistemul interior de funcţionare al celei mai importante maşini de propagandă, care era Televiziunea Română. Prezentatorii nu erau nişte identităţi distincte. Nici numele nu ni se punea pe ecran. Oamenii nu erau importanţi. Oamenii din Televiziune sau din afara ei. Aşa cum funcţiona Televiziunea, aşa funcţiona ţara. În momentul când ieşeam pe poarta instituţiei întâlneam simpatie. Şi deveneam eu. O persoană cu o identitate, cu o biografie”, a mărturisit Delia Budeanu. 

„A fost groaznic, nu puteam să respir. Rămâneam în apnee. Am intrat în direct de la început; nu am făcut înregistrări niciodată. Un an jumătate a durat până m-am adaptat”, a mai povestit cunoscuta crainică TV.

Delia Budeanu a fost căsătorit cu jurnalistul Radu Budeanu FOTO: Arhivă
Delia Budeanu a fost căsătorit cu jurnalistul Radu Budeanu FOTO: Arhivă

 „Nici numele nu ni se punea pe ecran”

Delia Budeanu TV  a vorbit și despre ce însemna să fii crainic în perioada comunismului.

„Lucrurile stăteau aşa: în interior eram nişte pioni, în sistemul interior de funcţionare al celei mai importante maşini de propagandă, care era Televiziunea Română. Prezentatorii nu erau nişte identităţi distincte. Nici numele nu ni se punea pe ecran. Oamenii nu erau importanţi. Oamenii din Televiziune sau din afara ei. Aşa cum funcţiona Televiziunea, aşa funcţiona ţara. În momentul când ieşeam pe poarta instituţiei întâlneam simpatie. Şi deveneam eu. O persoană cu o identitate, cu o biografie”, a mai relatat Delia Budeanu, pentru Adevărul.

Îndrăgita prezentatoare s-a stins din viață pe 19 octombrie 2024.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite