20 de ani de închisoare pentru românul iresponsabil care a omorât cu BMW-ul, pe DN1, o familie de spanioli VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ion Sporici, șoferul român care, în decembrie, anul trecut, a ucis o familie de străini într-un accident rutier petrecut la Sibiu, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare în regim de detenție, fiind găsit vinovat pentru omor calificat, potrivit ziare.com. Sentința nu este definitivă.

Unul dintre cele mai tragice accidente rutiere de pe drumurile României s-a produs pe DN1, la Hula Bradului, pe șoseaua care leagă Sibiul de Brașov, pe 4 decembrie 2022.  

O întreagă familie de spanioli din Insulele Canare și-a găsit sfârșitul din cauza unui șofer român care a intrat pe contrasens, într-o curbă, pe linie continuă, pentru o depășire neregulamentară.  

„Din primele cercetări efectuate de către polițiștii Serviciului Rutier Sibiu a rezultat faptul că, în timp ce conducea un autoturism dinspre Veștem spre Brașov, la km. 293+500 m, un bărbat în vârstă de 63 de ani, din județul Gorj, s-ar fi angajat în depășirea unei autoutilitare, încălcând marcajul longitudinal continuu și ar fi pătruns pe contrasens unde a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus dinspre Brașov, proiectându-l în alt autoturism care circula în spatele acestuia”, explicau atunci polițiștii din Sibiu.  

Șoferul a fost arestat atunci preventiv, iar organele victimelor au fost donate cu acceptul rudelor.

Imagini de la accidentul mortal de la Hula Bradului de pe DN1 din Sibiu. FOTO ISU Sibiu
Imagini de la accidentul mortal de la Hula Bradului de pe DN1 din Sibiu. FOTO ISU Sibiu

Condamnat pentru omor calificat

Pe 9 septembrie 2023, Tribunalului Sibiu l-a condamnat pe Ion Sporici la 20 de ani de închisoare cu executare. Inculpatul a fost condamnat să plătească și daune morale în valoare de peste 800.000 de euro rudelor celor patru membri ai familiei de spanioli pe care  i-a ucis: un bărbat în vârstă de 67 de ani, soția acestuia, în vârstă de 55 de ani și fiicele celor doi, o tânără de 21 de ani și o adolescentă de 15 ani.

Magistrații au considerat că șoferul român este vinovat de omor calificat și nu de ucidere din culpă, dat fiind că a condus haotic, cu viteză de trei ori mai mare de cât limita legală pentru acel sector de drum, în condiții de oboseală, după ce șofase 17 ore fără oprire, făcând depășiri pe dublă linie continuă.

Sentința nu este definitivă.

„Dacă eu scap cu viață până ajung la tine, chiar mă însor”

Ion Sporici se întorcea din Germania și voia să ajungă acasă, în Gorj. Pe tot parcursul călătoriei a ținut legătura telefonic cu partenera sa din țară căreia îi explica, prin mesaje vocale, cum conduce, deși este foarte obosit. 

„Am frânat la mustață să nu intru în c**u lu ăla din faţa mea…”. „Am scăpat foarte ieftin iubire, doar două mici dâre așa, ca și cum două zgârieturi mici, Doamneeee (...) Deci, Dumnezeu a vrut așa, să fie loc liber......, când eu m-am trezit că strada s-a îngustat, a fost brusc, știi, și pac am virat dreapta, dar norocul meu că acolo era un pic de spațiu liber, deci a doua oară... Dacă eu scap cu viață până ajung la tine, chiar mă însor”, îi spune șoferul femeii înainte de impactul cu Loganul în care se afla familia de spanioli, potrivit Ziare.com.

Martorii care l-au văzut conducând haotic au crezut că este un tânăr drogat.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite