10.000 de poliţişti vor asigura ordinea publică în minivacanţa de Rusalii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 10.000 de poliţişti au fost mobilizaţi cu ocazia minivacanţei de Rusalii. Forţele de ordine vor asigura liniştea publică la nivel naţional, mai ales că sunt aşteptate peste 270.000 de persoane la evenimentele religioase, culturale şi sportive organizate.

„În perioada 22-24 iunie, peste 10.000 de poliţişti vor acţiona, zilnic, la nivel naţional, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică. Sunt aşteptate aproximativ 273.000 de persoane ce vor participa la manifestări religioase, cultural-artistice şi sportive, în 150 de locuri special desemnate în acest scop”, arată un comunicat al Poliţiei Române. 

Prin urmare, poliţiştii care vor fi scoşi în stradă provin din structurile de ordine publică, rutieră, transporturi, investigaţii criminale, combaterea criminalităţii organizate şi investigarea fraudelor. Aceştia vor fi organizaţi în 3.698 de patrule, dintre care 1.178 vor merge pe jos, iar 2.520, cu maşina.

În plus, poliţiştii rutieri vor acţiona pe 390 de tronsoane de drumuri naţionale şi autostrăzi şi vor folosi 447 de radare. Poliţia Transporturi va patrula în peste 300 de trenuri de călători, în special pe rutele către staţiunile montane şi litoral, precum şi în 270 de staţii şi triaje de cale ferată.

Totodată, poliţiştii acestor structuri vor patrula în 14 aeroporturi internaţionale şi naţionale şi în 30 de porturi. 

În minivacanţa de Rusalii, vor avea loc manifestări cultural-artistice şi sportive în 33 de judeţe şi în municipiul Bucureşti.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite