Zeci de mii de absolvenţi de ”Spiru Haret” şi-au câştigat diplomele de licenţă în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
50.000 de absolvenţi ai studiilor de licenţă la distanţă, la ”Spiru Haret”, au rămas fără diplome de licenţă FOTO Adevărul Arhiva
50.000 de absolvenţi ai studiilor de licenţă la distanţă, la ”Spiru Haret”, au rămas fără diplome de licenţă FOTO Adevărul Arhiva

Peste 10.000 de absolvenţi ai universităţii particulare "Spiru Haret" (USH), care au absolvit în 2009 cursurile la distanţă (ID) şi cu frecvenţă redusă (FR), şi-au câştigat diplomele de licenţă în instanţă, până acum, potrivit datelor publicate marţi de Cabinetul de Avocatură Coltuc.

Plângerile depuse în instanţă de foştii studenţi ai Universităţii ”Spiru Haret”, ale căror diplome au fost blocate în 2009, şi judecate de Curtea Supremă au fost soluţionate, 80%, în favoarea acestora, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, avocatul Laura Scutarul, colaborator al cabinetului de avocatură Coltuc din Bucureşti.

În total, în ultimii ani, între 10.000 şi 15.000 de astfel de cazuri au fost soluţionate favorabil, a precizat avocata, citată de Mediafax.

1.000 de dosare noi în 2013

În 2012, numai în Bucureşti au fost depuse peste 40.000 de cereri în instanţă, iar în 2013 au fost deja înregistrate 1.000 de dosare, într-un dosar putând fi şi mai mulţi reclamanţi, a mai spus Scutarul.

Din 2010, mare parte dintre absolvenţii din 2009 ai Universităţii "Spiru Haret", la formele de învăţământ FR şi ID, a început să dea în judecată universitatea pentru că nu le-au eliberat diplomele de licenţă în 2010, primul dosar de care s-a ocupat C.A. Coltuc fiind soluţionat favorabil în 29 noiembrie 2012, potrivit avocatei.

Scutarul a explicat că, iniţial, tribunalele şi-au declinat competenţa în aceste cazuri curţilor de apel, iar recursurile s-au judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), ceea ce a dus la stabilirea unor termene de judecată foarte îndepărtate, dat fiind numărul mare de cazuri de pe rolul acestor instanţe.

La 20 februarie 2012 însă, Curtea Supremă a decis ca tribunalele să fie prima instanţă competentă în aceste cazuri, iar recursurile să se judece la curţile de apel.

Diplomele de licenţă a 50.000 de studenţi au fost blocate în vara anului 2009 de Ministerul Educaţiei, pe motiv că aceştia finalizaseră programe de studiu neacreditate ale Universităţii "Spiru Haret".

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite