Totul despre simularea examenelor naționale. Ce trebuie să știe părinții

0
Publicat:

Trei săptămâni. Atât mai au de așteptat elevii din clasa a VIII-a până la simularea celui mai important examen din viața lor: Evaluarea națională. Însă și liceenii au emoții. În martie, elevii claselor a XII-a vor susține simularea examenului de Bacalaureat. Ministerul Educației a trimis școlilor procedura de organizare și desfășurare a examenelor. Iată ce trebuie să știe părinții.

Elevii se pregătesc pentru simularea examenelor naționale Sursa foto: arhivă
Elevii se pregătesc pentru simularea examenelor naționale Sursa foto: arhivă

Simulările examenelor naționale au loc în lunile februarie pentru Evaluarea națională și martie pentru Bacalaureat. În acest an, toate lucrările vor fi corectate digital. Rezultatele nu se trec în catalog și nu se fac publice. În ceea ce privește programul elevilor care nu susțin simularea, acesta nu va fi deloc afectat, a anunțat Ministerul Educației.

Când au loc simulările la Evaluarea Națională și Bacalaureat

Simularea examenului de Evaluare națională are loc între 5 și 7 februarie. Pe 5 februarie elevii susțin proba la Limba și literatura Română, pe 6 februarie are loc proba la matematică, iar pe 7 februarie are loc proba la Limba și literatura maternă. Rezultatele vor fi afișate în data de 23 februarie.

În ceea ce privește simularea examenului de Bacalaureat, aceasta are în loc în perioada 4-7 martie. Pe 4 martie elevii susțin proba la Limba română, pe 5 martie are loc proba obligatorie a profilului, pe 6 martie elevii susțin proba la alegere, iar pe 7 martie are loc ultima probă, cea la limba și literatura maternă. Rezultatele vor fi afișate pe 15 martie.

Cum se va desfășura simularea examenelor naționale

Accesul elevilor în sălile de examen este permis până la ora 8:30, când elevii sunt primiți și așezați în bănci. Repartizarea pe săli se realizează în așa fel încât aceștia să stea câte unul în bancă, în ordine alfabetică.

Probele încep la ora 9:00, când se desigilează plicurile cu subiecte. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise pentru fiecare dintre probele simulării Evaluării Naționale este de doua ore.

Elevii care susțin simularea examenului de Bacalaureat vor avea la dispoziție trei ore pentru a rezolva subiectele. Pe tot parcursul examenului elevii vor fi monitorizați video și audio.

Ce înseamnă corectare digitalizată și cum se efectuează

Începând cu acest an, toate lucrările de la simulările examenelor naționale vor fi evaluate digitalizat. Cum se va proceda, mai exact? Lucrările vor fi scanate în clasă, apoi încărcate pe o platformă digitalizată și repartizate aleatoriu către profesori evaluatori din alte județe.

Evaluarea lucrărilor se face pe baza baremului de evaluare și notare, iar media aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor acordate de fiecare evaluator este calculată de aplicația informatică de pe platformă. Dacă diferența dintre note este mai mare de un punct, lucrarea este transmisă automat și aleatoriu către alți doi evaluatori. Media finală nu poate fi contestată iar rezultatele nu se trec în catalog.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite