Ligia Deca, în zonele afectate de inundații: „Copiii din Galați vor învăța în containere”
0Ministra Educației, Ligia Deca, a vizitat mai multe școli inundate din Galați și a propus ca elevii să învețe temporar în containere. Alții însă vor reveni la sistemul hibrid, utilizat și în perioada pandemiei.
Ministra Educației, Ligia Deca, a vizitat mai multe școli inundate din județul Galați și a propus ca elevii să învețe în containere. Asta, până când unitățile școlare respective vor fi reamenajate. Ministra a declarat că școala s-ar putea desfășura, când situația o cere, in sistem hibrid - fizic și online. „Aici se vor relua cursurile pentru copiii cu clase afectate, se vor relua cursurile hibrid pe laptopuri. Avem și o serie de construcții modulare, vedem unde se vor amplasa. Am considerat oportun să vin, să vedem cum putem ajuta. Unde nu se poate ajunge, procesul educațional e sistat“, a declarat Ligia Deca.
Oficialul a fost însoțit la Galați de secretarul de stat din Ministerul Educației, Sorin Ion. Vizita a avut ca scop evaluarea nevoii de sprijin a autorităților locale în ceea ce privește reluarea în siguranță a cursurilor în localitățile cu școlile și grădinițele inundate.
Peste 40 de școli din Galați au activitatea afectată
Din datele Ministerului Educației, în total, în județul Galați, este afectată activitatea a 41 de unități de învățământ. Conform informațiilor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Galați, mai multe școli din Galați au cursurile suspendate și nici nu pot desfășura deocamdată cursurile în format online. Este vorba despre Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu” din Târgu Bujor cu structurile Grădinița cu Program Normal „Căsuța Piticilor” din Târgu Bujor și Grădinița cu program Normal Nr. 1 Moscu. Aceste unități au cursuri suspendate astăzi. Urmează Școala Gimnazială Nr. 1 din comuna Băneasa, cursuri suspendate astăzi doar pentru ciclul gimnazial, Școala Gimnazială „Gheorghe Poalelungi” din comuna Măstăcani cu următoarele structuri: Grădinița cu Program Normal Nr. 1 Măstăcani, Grădinița cu Program Normal Nr. 3 Măstăcani, Școala Gimnazială Nr. 3 Măstăcani, Școala Primară Nr. 1 Chiraftei, Școala Gimnazială Nr. 2 Chiraftei, Grădinița cu Program Normal Nr. 1 Chiraftei și Grădinița Nr. 2 Chiraftei (cursuri suspendate astăzi, Liceul Tehnologic „Paul Bujor” din Berești cu structura Grădinița cu Program Normal Nr.1 Berești, cu cursuri suspendate până pe 20 septembrie.