INTERVIU Theodor Braşoveanu, cel mai bun student român în străinătate în 2009: ”Succesele noastre trebuie să fie şi succesele ţării”

Theodor Braşoveanu (29 de ani) a fost decorat în 2012 de Casa Regală                  FOTO: Arhiva personală

Tânărul de 29 de ani Theodor Braşoveanu este câştigătorul primei Gale organizate de LSRS, în 2010, fiind desemnat cel mai bun student român în străinătate în 2009, iar în 2012 a fost decorat de Casa Regală cu „Medalia Regele Mihai I pentru loialitate”.

Theodor Braşoveanu, studentul care a dat startul competiţiei este acum doctorand în fizică teoretică la Universitatea Princeton. A absolvit Colegiul Naţional „Tudor Vianu“, iar în 2002, a obţinut o bursă la Vanderbilt University din Nashville, SUA, la Facultatea de Fizică şi Matematică, absolvită cu Summa Cum Laude.

În acelaşi an a început să colaboreze cu echipa celebrului accelerator de particule din Geneva, iar după absolvire a fost admis cu bursă la doctorat la 10 universităţi de prestigiu din lume, ca Yale, Cornell,  Columbia şi Princeton. Theodor a ales-o pe cea din urmă, care i-a oferit posibilitatea să urmeze gratuit doctoratul, dar şi o bursă anuală de aproximativ 40.000 de dolari.

Iar ultimii ani i-a petrecut studiind fizica la Princeton, cu ”un proiect teoretic de rezolvare a ecuaţiilor lui Einstein privind formarea găurilor negre într-un anumit tip de stele”. A ales SUA pentru că nu voia să rămână doar cu fizica, ci voia să-şi urmeze şi pasiunile (muzică, istorie, drepturile omului şi protectia mediului).

”Adevărul” vă redă interviurile cu ultimii trei câştigători ai titlului LSRS de „Studentul Român al Anului din Străinătate”, în promoţiile 2009-2011

Adevărul: Cum ai ajuns să fii pasionat de fizica teoretică şi ce te-a determinat să urmezi studiile în străinătate la Vanderbilt şi Princeton?

Theodor Braşoveanu: Inspiraţia pentru studiul fizicii a venit iniţial din familie, de la tatăl şi bunicul meu, care au fost pasionaţi de matematică şi inginerie. Inclinaţia pentru cercetare se datorează probabil mamei, iar dragostea pentru educaţie bunicilor profesori – ei sunt modelele mele. Am avut apoi norocul să fiu îndrumat de nişte profesoare extrem de devotate în şcoala generală (Mihaela Ursu si Simona Bratu la Liceul „Jean Monnet” din Bucureşti) şi în liceu (Ioana Stoica la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”), care au crezut foarte mult în mine şi şi-au sacrificat din timpul lor pentru a mă ajuta să mă pregătesc suplimentar. Graţie lor, am ajuns să fiu tot mai mult interesat de acest domeniu, să particip la concursuri şi, mai târziu, să visez la o educaţie universitară în Statele Unite. Cred că principalul imbold de a pleca a fost şansa unei educaţii multi-laterale în sistemul de „arte liberale” practicat în marile universităţi americane, unde să pot continua studiul fizicii, să fiu activ în cercetare chiar din timpul studenţiei, dar, în acelaşi timp, să îmi pot urma şi alte interese legate de muzică, istorie, drepturile omului şi protectia mediului.

Cum ai ajuns să colaborezi cu echipa care lucrează la acceleratorul de particule de la CERN?

Ca doctorand începător la Princeton şi cu ceva experienţă în fizica experimentală, m-am alăturat grupului de cercetatori de la universitate care construiau un detector pentru experimentul CMS (Compact Muon Solenoid) din cadrul acceleratorului LHC (Large Hadron Collider). Am avut un proiect mai mult pregătitor, în care practic ne propuneam să simulăm coliziunile care urmau să aibă loc ulterior şi să studiem cam ce fel de particule şi la ce energii urmau să fie produse. Studiile de tipul acesta erau foarte necesare în vederea calibrării corecte a tuturor detectoarelor şi părţilor componente ale acestui uriaş experiment. Interesante au fost şi călătoriile la faţa locului şi interacţiunile cu oameni de ştiinţă din toată lumea care şi-au adus contribuţia la acest efort.

Ai luat în calcul să te întorci în România sau posibilităţile în domeniul cercetării aici nu sunt tocmai atrăgătoare?

Ideea întoarcerii în ţară este mereu prezentă, însă nu cred că se va materializa prea curând, decât dacă condiţiile pentru exercitarea unei cariere în educaţie şi cercetare se vor schimba semnificativ. Iar aici nu mă refer strict la partea financiară, ci mai mult la mediul în care m-aş întoarce. Asemeni multor altor români care au ales o carieră în afara României, îmi doresc un sistem transparent, în care promovarea să se facă pe merite, în care regulile de finanţare să nu se schimbe de la un an la altul, în care investiţia în educaţie să fie una de lungă durată, în care diplomele şi acreditările universitare să aibă acoperire. Este foarte greu să faci performanţă în educaţie şi cercetare dacă profesia ta nu este apreciată aşa cum trebuie – adică, tu ca profesor şi cercetător poate nu aduci un câştig concret şi imediat statului, însă oamenii la a căror formare ajuţi, împreună cu noile cunoştinţe şi tehnici pe care le dezvolţi, vor contribui pe termen lung la îmbunătăţirea vieţii, aducând chiar câştiguri economice. Ţările care au înţeles să investească în educaţie aşa cum investeşti în viitorul copilului tău sunt cele la nivelul cărora poate şi noi aspirăm să ajungem.

Ce ai făcut de când ai câştigat marele premiu la Gala LSRS?

Ultimii ani i-am petrecut tot studiind fizica la Princeton, de această dată cu un proiect teoretic de rezolvare a ecuaţiilor lui Einstein privind formarea găurilor negre într-un anumit tip de stele. Mai precis, mă interesez de ce se întamplă cand o stea ajunge într-un regim critic, aproape gata să sufere un colaps gravitaţional, adică un fel de implozie sub presiunea propriei gravitaţii, şi cât de stabil poate fi acest regim. Tema aceasta va fi parte din teza de doctorat pe care vreau să o susţin în această primăvară.

Altfel, încerc să revin în România de câte ori am ocazia şi să ajut în cadrul anumitor proiecte de dezvoltare durabilă. Cred foarte mult în forţa de regenerare a românilor şi în tradiţiile noastre, aşa încât am fost atras de câţiva ani încoace să mă alătur unor oameni incredibil de curajosi de la Roşia Montană, în Munţii Apuseni, care se luptă de ani de zile cu un stat corupt şi o companie lipsită de scrupule. E vorba bineînţeles despre proiectul devastator de exploatare a aurului de acolo, pe care localnicii au înteles foarte bine să-l oprească şi să ofere un alt tip de dezvoltare a localităţii, bazat pe turism montan şi pe valorificarea imensului potenţial cultural şi arheologic al locului. Ei ne dau un exemplu tuturor despre felul în care merita să-ţi aperi patrimoniul material şi spiritual şi să nu cedezi unor jocuri finaciare şi politice menite să distrugă orice urme de civilizaţie şi de natură sănătoasă.

O altă sursă de inspiraţie pentru mine este Familia Regală a României şi implicarea lor în proiecte sociale, culturale şi umanitare cu efecte de lungă durată pentru însănătoşirea ţării. M-am bucurat să îl văd pe M.S. Regele Mihai onorat în toate colţurile ţării şi ale lumii pentru actele sale de curaj şi devotament pentru români. Recent, în octombrie 2012 cu ocazia aniversării Regelui nostru, am participat la un eveniment cu totul special în viaţa mea, fiind apreciat de către Casa Regală cu „Medalia Regele Mihai I pentru loialitate” – o distincţie care mă obligă să fac cinste ţării mele oriunde m-aş afla.

Ce sfat le-ai da tinerilor romani care vor sa exceleze in domeniul academic si sa isi incerce norocul in strainatate?

În contextul în care ne aflăm, desăvârşirea unei educaţii în străinătate nu mai e demult un vis pentru mulţi, ci o opţiune foarte concretă. Îmi doresc ca nici unul dintre noi să nu uite legătura organică pe care o avem cu ţara şi să încercăm să contribuim în orice mod putem la o regenerare a noastră ca naţiune. Fie că vom alege să ne întoarcem acasă în câţiva ani sau nu, să facem în aşa fel încât succesele noastre să fie şi succesele ţării, iar eventualele aprecieri care sunt aduse muncii noastre să fie transformate într-un capital de simpatie pentru România. Pe oriunde ne ducem, să fim conştienţi că ne reprezentăm ţara într-un fel sau altul şi să ne comportăm pe măsura acestei responsabilităţi.