INTERVIU Preşedintele Fundaţiei eMAG, despre olimpicii şi viitorul ţării: Întâi să îi salvăm pe ei şi mai târziu vor veni cu soluţii inteligente pentru România

În noiembrie 2012, eMAG îşi lansa propria fundaţie şi îşi propunea să îi ajute pe olimpicii români să se afirme. Anul trecut, am fost la decernarea premiilor acesteia. Anul acesta, am ajuns să îl întreb mai multe despre acest proiect pe omul care îl conduce, Tudor Vlad. L-am întrebat de olimpicii României, ţara are destui, l-am întrebat şi ce facem cu ei, mi-a zis că nu ne pricepem să îi păstrăm acasă.

„Hai la Olimpiadă!“, acesta e programul Fundaţiei eMAG pentru olimpicii României şi Tudor Vlad este preşedintele acesteia. În 2012, el spunea că educaţia este singura bază pe care societatea românească îşi poate construi un viitor solid. Într-adevăr, se poate investi în educaţia unei societăţi sau în forţele armate care s-o stăpânească atunci când raţiunea nu mai funcţionează.

Programul este dedicat elevilor, studenţilor si profesorilor care fac performanţă în educaţie, de la olimpicii internaţionali la copiii care îşi doresc să înveţe mai mult decât le oferă programa şcolară. Pentru aceştia există centre de pregătire în matematică, informatică şi fizică în Bucureşti.

Anul trecut, olimpiada de Matematică a avut cei mai mulţi elevi medaliaţi ajutaţi de cei mai mulţi profesori pregătitori. Mentorii au fost: Alexandru Gica, Dan Schwarz, Lucian Turea, Dinu Şerbănescu, Sergiu Romaşcu, Ionuţ Onişor, Flavian Georgescu, Mihai Big. L-am întrebat şi pe Tudor Vlad dacă are sau nu modele în viaţa, oameni care l-au inspirat. A numit câţiva şi a explicat cum ar fi el ca profesor.

Cred că românii sunt deştepţi. Dar nu deşteptăciunea e cea mai importantă, ci priceperea de a o folosi. Tudor Vlad, preşedinte Fundaţia eMAG

Olimpici români la festivitatea de premiere organizată de Fundaţie în 2013.

E România o ţară de salvat?

România trebuie salvată de drobul de sare. Şi de discuţiile interminabile despre cum stă drobul, dacă o să cadă, când o să cadă, unde o să cadă… Dacă fiecare şi-ar asuma în mod responsabil tot ceea ce face, de la parcatul maşinii şi până la activitatea de la birou, şantier, atelier etc., drobul de sare ar dispărea.

De câţi olimpici e nevoie pentru a salva o ţară?

Dacă vorbim de România, e nevoie de exact atâţia olimpici câţi are. Tocmai pentru că îi are. Şi, de fapt, este vorba de a-i salva mai întâi pe olimpici, pentru ca ei să vină mai târziu cu soluţii inteligente pentru România.

Despre români se spune că sunt deştepţi. De fapt, ei spun despre ei asta. Spun bine?

Cred că românii sunt deştepţi. Dar nu deşteptăciunea e cea mai importantă, ci priceperea de a o folosi. Din punctul ăsta de vedere, românii nu sunt chiar aşa de deştepţi.

Cu câţi bani credeţi că se poate cumpăra un geniu?

Probabil că depinde de unde-l cumperi. Doar că despre genii aş spune mai degrabă că nu se cumpără, ci se câştigă. A şti să păstrezi un geniu tot să-l câştigi înseamnă.

Are bani străinătatea pentru a ne cumpăra geniile?

Nu e vorba doar despre bani, ci despre pricepere. Străinătatea se pricepe să-i atragă şi să-i pună în valoare. Pentru aceşti copii foarte buni sentimentul că fac ceea ce se pricep cel mai bine şi că rezultatul muncii lor este apreciat valorează poate mai mult decât câştigul din cont. Desigur, nu trebuie neglijat nici nivelul financiar, dar eu nu cred ca România n-ar avea resurse ca să investească în priceperea acestor copii după finalizarea studiilor.

Dă-i omului un peşte şi îl vei hrăni pentru o zi, învaţă-l să pescuiască şi se va hrăni o viaţă, acesta e un vechi proverb. Cum ar putea un profesor şcolit în comunism sau în anii '90 să înveţe „să pescuiască“ un elev de acum?

Eu cred că un pescar bun se descurcă la fel de bine cu ultimul model de lansetă ca şi cu o bucată de gută pe care leagă un cârlig ruginit şi o piuliţă. Pentru că succesul lui nu vine în primul rând de la echipament ci de la pasiunea pe care o investeşte în pescuit. Şi tot pasiunea îl va duce şi către echipamentul potrivit dacă e nevoie. Iar convingerea mea este că 80% din copii abia aşteaptă să fie pescuiţi!

Au trecut câţiva olimpici buni prin ochii fundaţiei eMag. Ce face diferenţa dintre ei şi elevii obişnuiţi?

Exact asta încercăm să spunem prin programul „Hai la Olimpiadă!“. Olimpicii sunt elevi obisnuiţi care au rezultate remarcabile. Iar ei ajung la aceste rezultate pentru că au înţeles, ei şi părinţii lor, importanţa investiţiei într-o educaţie consistentă.

Olimpici români premiaţi în 2013.

De ce aţi acceptat să fiţi preşedintele Fundaţiei eMAG?

Mi-am dorit foarte mult să lucrez pentru proiectul dezvoltării durabile, în varianta macro a acestui concept. Dezvoltarea durabilă înseamnă, pe scurt, evaluarea corectă a resurselor şi folosirea lor eficientă, iar principiul ăsta se aplică oriunde, de la viaţa personală până la conducerea unei corporaţii sau a economiei naţionale. Ca să reuşeşti asta însă, trebuie să ai cunoştinţele necesare şi să înveţi să le foloseşti, adică e nevoie de educaţie. Altfel spus, la Fundaţia eMAG mă simt acasă.

V-a rămas în minte vreun nume de coordonator care v-a impresionat prin ceva anume? Prin ce, cine este el sau ea?

În general, mi-au rămas vii imaginile profesorilor si îndrumătorilor care m-au evaluat corect. Pentru că ăsta e începutul oricărei evoluţii. Prima a fost diriginta din ultimele clase de gimnaziu, doamna Adela Cîrnici. N-a făcut nimic special, dar a făcut tot ce trebuia să facă într-un mod impecabil: ştia să mă ambiţioneze când era cazul şi reuşea prin câteva cuvinte şi prin atitudine să mă facă să înţeleg spontan dacă o luam pe arătură. Apoi a fost domnul Angheluţă Vădineanu cu care am făcut masterul despre Dezvoltare Durabilă şi ulterior doi şefi din corporaţii: Dorin Ionescu şi Virgil Ichim.

Sunteţi un om pasionat de sport. Ce are diferit o competiţie a muşchilor, a rezistenţei fizice faţă de una a creierului, a iscusinţei logice?

Nu cred să existe o competiţie exclusiv a muşchilor, poate doar body-building-ul. Altfel, toate competiţiile implică într-o măsură mai mare sau mai mică efort de voinţă, concentrare şi o abordare tactică. La unele e nevoie de rezistenţa fizică în mod direct, la celelalte e nevoie de un tonus fizic care să-l susţină pe cel mental şi psihic. Şi pentru toate competiţiile e nevoie de antrenament si disciplină. Cred totuşi că în cazul ştiinţelor, consumul nervos e mai mare.

Ce aţi fi fost, dacă v-aţi fi născut în altă ţară? În ţara preferată din lumea asta.

Sunt convins că aş fi fost exact ceea ce sunt acum, doar că probabil aş fi ajuns aici mult mai repede. Aş fi făcut o şcoală mai bună şi n-ar mai fi fost nevoie de drumul ocolit prin corporaţii şi de studiu individual fără îndrumător ca să învăţ tot ce ştiu acum.

Aţi fi bun de dascăl? Dar de profesor?

Îmi place să cred că aş fi un profesor bun, sunt sigur că m-aş pricepe să-i fac pe copii să îndrăgească lecţiile mele. Am însă un semn de întrebare legat de răbdare. Trebuie să învăţ să accept că, în general, copiii învaţă în ritmul lor şi nu în cel în care vreau eu să înveţe.

În final, care este cea mai mare lecţie pe care aţi învăţat-o în viaţă şi şcoală? Şi care e cea mai bună lecţie care v-a fost predată?

Cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o este că lumea se schimbă începând cu tine însuţi. Si tot legat de asta, cea mai bună lecţie cred că am preluat-o de la mama lui Forrest Gump: „Viaţa e o cutie cu bomboane de ciocolată, întotdeauna plină de surprize“.

[<a href="//storify.com/razvanbaltaretu/afl-mai-multe-despre-olimpicii-romaniei" target="_blank">View the story "Află mai multe despre olimpicii României" on Storify</a>]