Federația Națională a Părinților cere măsuri urgente împotriva consumului de droguri în școli
0Federația Națională a Părinților solicită măsuri urgente pentru combaterea consumului și traficului de droguri din rândul tinerilor, în contextul acțiunilor desfășurate de DIICOT privind un dosar de trafic de droguri în liceele din București.

„Consumul de droguri a luat o amploare alarmantă, vârsta consumatorilor scăzând foarte mult în ultimii ani, concomitent cu creșterea numărului acestora din rândul adolescenților, iar pentru combaterea acestui fenomen este nevoie de eforturi concertate din partea întregii societăți”, susține Federația Națională a Părinților EDUPART.
În același timp, federația precizează că „autoritățile locale și naționale cu atribuții de prevenție și supraveghere pentru consumul și traficul de droguri trebuie să conștientizeze amploarea fenomenului, gravitatea situației în care s-a ajuns și să întreprindă măsuri imediate. Considerăm că este necesar ca Ministerul Afacerilor Interne și Agenția Națională Antidrog să își regândească sistemul de combatere, prevenție, intervenție și consiliere, astfel încât acțiunile întreprinse în acest scop să fie vizibile și să aibă efectul scontat”.
Reprezentanții părinților subliniază că „este extrem de importantă demararea unei ample campanii de informare și educare a familiilor pentru ca acestea să cunoască și să înțeleagă motivele care determină un copil să consume droguri (de la curiozitate, teribilism și până la modul prin care ei încearcă să facă față unor probleme personale sau sociale), să recunoască semnele care indică consumul de droguri, să fie pregătiți să gestioneze o astfel de situație și să ofere suport emoțional pentru copiii/tinerii consumatori”.
Potrivit federației, este nevoie de o intervenție cât mai timpurie, la primele semne ale consumului de droguri, deoarece astfel se poate preveni dependența. „Părinții și copiii trebuie încurajați să comunice, să discute deschis acest subiect, să nu se ascundă de teama stigmatizării și să ceară sprijin specializat”.
„O componentă principală a măsurilor de prevenție a consumului de droguri este desfășurarea de activități care să promoveze un stil de viață sănătos, care să ofere alternative pozitive pentru petrecerea timpului liber al copiilor, precum activitățile sportive, artistice sau de voluntariat. În același timp, este nevoie să fie implementat un sistem de servicii medicale adresate consumatorilor minori prin înființarea unor centre de tratament (detox) pentru minori”, se mai arată în comunicat.
Părinții subliniază că „pentru a reuși toate acestea este nevoie de eforturi conjugate, de implicarea și conlucrarea tuturor instituțiilor de resort, autorități locale și naționale, unități de învățământ, precum și organizații non-guvernamentale, care se ocupă de prevenirea consumului de droguri și tratarea dependenței. Aceste instituții pot fi partenere importante în eforturile de prevenire și combatere a consumului de droguri, prin furnizarea de programe educaționale, terapii, consiliere pentru copii și părinți”.
Comunicat-FNP-E-22.03.2023 by Lorena Mihăilă on Scribd