Educația românească, în criză profundă. Ce e de făcut după raportul OECD. „Momentul e unul de duș rece”

După raportul-diagnostic prezentat de ministrul Educației, Daniel David, România a primit marți, 27 mai, încă un duș rece: concluziile raportului OECD evidențiază probleme majore în sistemul educațional. Modul în care autoritățile vor acționa de acum înainte va determina dacă, peste cinci ani, vom fi martorii unei îmbunătățiri sau a unei agravări a situației.

Raportul OECD arată că doar 11,4% dintre copii sunt incluși în educația antepreșcolară FOTO: arhiva

Învățământul liceal românesc se află „în Epoca de Piatră, nici măcar Evul Mediu”, iar afirmația îi aparține chiar ministrului Educației, Daniel David, cel care cu doar câteva zile în urmă spunea, la prezentarea Raportului QX, că sistemul de învățământ românesc își bate joc de jumătate dintre copiii țării. Declarația a fost făcută marți, în contextul prezentării raportului OCDE privind educaţia şi competenţele în România.

„Raportul este solid, riguros și pune degetul pe rană până la capăt, din punctul de vedere al modelului nostru de educație preuniversitară. Iar meritul lui Daniel David, dacă poate să fie merit, este că a zis cu toate vorbele: fraților, suntem în Comuna Primitivă, nici măcar în Evul Mediu. Realizăm ce înseamnă ca un ministru al Educației, după o analiză de raport de genul acesta, să pună diagnosticul despre care vorbim aici? Înseamnă că, de fapt, societatea și sistemul public al educației sunt în evuri diferite. Și asta este problema esențială de securitate națională a modelului nostru educațional și anume faptul că România secolului XXI funcționează cu un model educațional total inadecvat, depășit de timp, cel preuniversitar”, este aprecierea expertului în educație Marian Staș.

„România secolului XXI este cu ghiulele de picioare și este cu frâna de mână trasă, numele frânei de mână fiind sistemul său educațional preuniversitar profund blocat în paradigma asta comunistă”, adăugă Staș. Atributul esențial al comunismului este centralizarea feroce, exact ce se întâmplă în România, în condițiile în care în fapt avem nevoie acum, ca societate, de „subsidiaritatea europeană”, care presupune, explică expertul, ca decizia strategică (viziune, valoare etc.) să se păstreze la vârf, iar elementele specifice să rămână la decizia școlii.

„Cum să ai un singur plan-cadru care să satisfacă sute de mii de copii simultan? Asta e o nebunie, nu se mai poate face așa ceva. Și, din acest punct de vedere, momentul de azi e un moment de duș rece, de găleată cu apă rece, în care ambii actori, și Ministerul Educației și echipa lui Schleicher (n. red. - Andreas Schleicher, Director OECD Education and Skills), au pus, onest, acut, corect, rece, sec, degetul pe această rană”, a explicat Staș.

Dacă raportul OECD va rămâne un document despre care doar să mai amintim din când în când, fără curajul de a pune în practică soluțiile propuse, depinde de voința politică, întărește Marian Staș.

„Dacă n-avem un factor politic extrem de motivat și foarte puternic focalizat pe schimbare, nu se va schimba nimic. Și asta înseamnă completarea unui triumvirat, care, în opinia mea, poate avea o menire istorică. Numele triumviratului: președinte - prim-ministru - ministru al Educației. Pe președinte îl avem deja în funcție. Și cred că-i minte deschisă și-și poate asuma curajos povestea asta. Avem nevoie de un prim-ministru de calibrul lui Ilie Bolojan și avem nevoie de un ministru al educației pe numele lui Daniel David. Adică ei trei, din punctul meu de vedere, este esențial să fie în linia de atac și de acțiune de leadership în momentul de față, pentru că se complementează reciproc și pot să genereze forța politică, sprijinul politic necesar pentru transformările despre care vorbim”, precizează Staș.

„Presupune reorganizarea administrativă”

Asemeni Raportului QX, aspectele semnalate de raportul OECD zugrăvesc o realitate pe care o știm, dar n-a existat voința politică să fie rezolvată.

„OECD-ul ne spune că, oricât ar fi de dureros sau costisitor politic, nu putem să asigurăm servicii educaționale de calitate în școli mici, izolate, cu puțini elevi. Ca să duci un corp profesoral competent și complet, să ai profesori pentru toate disciplinele, să ai consilier școlar, trebuie să produci o aglomerare rezonabilă de elevi, adică un număr de elevi care nu poate să fie 12, 26, 32 de elevi, cum există în continuare unități de învățământ preuniversitar care funcționează în România”, remarcă expertul în educație Daniela Vișoianu.

Directorul OECD s-a uitat în ochii noștri și ne-a explicat foarte clar că înțelege că e complicat politic și poate să creeze deranj și disconfort, dar nicăieri în lume, oricâți bani ai avea, nu poți să asiguri echitate în școli mici, cu puțini elevi. „Și asta presupune reorganizarea administrativă sau acceptul unor comune că vor trebui să renunțe la școala pe care o au pe teritoriu și să comaseze în principiu elevii de gimnaziu în școli mai mari în așa fel încât să se poată asigura profesori pentru toată lumea și învățământul simultan să dispară”, adaugă Daniela Vișoianu.

Și pentru alte soluții despre care ministrul Daniel David a vorbit în raportul QX este nevoie de susținere politică.

„Limitele în sistemul educațional din România acum nu mai sunt banii. Schleicher a spus că Statele Unite cheltuie de 10 ori mai mulți bani decât Vietnamul și Vietnam obține rezultate mai bune. (...) Asta înseamnă că, la un moment dat, când faci investiții, trebuie să te uiți și la cum sunt reorganizate procesele. Și procesul de bază este că nu oferi educație de calitate nici în mediul rural, unde ai puțini elevi, dar nici în mediul urban dezvoltat, unde ai trei schimburi și reduci ora de învățare. Practic, ceea ce oferi copiilor din școlile cu două schimburi sau trei schimburi este o scădere a timpului de învățare. Sau o nepotrivire a timpului de învățare cu orele de maximă atenție ale copiilor”, subliniază Vișoianu.

Pentru a restructura procesele ai însă nevoie de infrastructură adecvată, or în România s-a renovat cel mult, construcția de noi școli fiind excepția, adaugă Vișoianu, dând exemplu Timișoarei, în care s-a deschis primul liceu nou din sistemul public construit după 1990. „În 2025 vorbim de primul liceu nou construit. Ca și la spitale, și în sistemul de educație, la un moment dat, nu mai e suficient să renovezi infrastructura veche, pentru că infrastructura veche nu-ți permite avizare de către ISU, de exemplu. (...) Deci ai această limită de dezvoltare cu infrastructura, ai această limită de dezvoltare cu procesele și una dintre limite este identificată corect în raportul QX”, mai spune  Vișoianu.

Și pentru ideea inovatoare de a reuni trei instituții existente astăzi – inspectorat școlar, CCD și CJRAE - într-o singură instituție este nevoie de consens politic, deși comasarea celor trei instituții ar rezolva o problemă altfel deloc de neglijat în învățământul preuniversitar, cea a catedrelor rezervate pentru ocupanții funcțiilor din instituții precum cele trei menționate, catedre pe care nu pot veni profesori titulari.

„Finlanda a desființat inspectoratele într-un moment de criză bugetară și ei povestesc așa: știam că trebuie să tăiem bani din educație și ne-am gândit să tăiem de undeva niște procese care n-au legătură directă cu elevii. Și au desființat inspectoratele școlare, iar cei care au fost atunci în reformă spun - doi ani mergeam ca-n beznă. Nu știam dacă lucrurile merg bine în sistem sau nu merg bine, pentru că n-aveam cum să inspectăm toate școlile și toate celelalte. Și am fost un fel de pompieri de serviciu doi ani, niște școli au decolat, pentru că aveau echipe de management, sau erau într-un context în care s-au putut administra de îndată foarte bine și alte școli au avut nevoie să fie ajutate. Dar costul ajutorului pe care școlile care au avut probleme l-au primit a fost un cost mai mic decât menținerea <in place> a inspectoratelor școlare”, exemplifică expertul în educație Daniela Vișoianu cum au procedat alte state.

Desființarea inspectoratelor școlare și comasarea celor trei instituții înseamnă posturi de director mai puțin în județ, iar partidele politice trebuie să accepte această reducere a pozițiilor pe care pot să facă nominalizări politice.

Condiția pentru ca astfel de măsuri să fie puse în practică este clară. „Ministrul a pus acest mandat pe masă și a spus: dacă vreți să rămân ministru trebuie îndeplinite două condiții. Una este să fie prim-ministru Ilie Bolojan și a doua să am susținere politică pentru acest program”, reamintește Vișoianu. De susținere politică va fi nevoie și pentru a trece prin Parlament legea care să bată în cuie modificările operate, iar opreliști ar putea să apară chiar și în faza în care legea este pusă în consultare.

„S-a făcut învățământul obligatoriu de la grupa mijlocie, dar este obligatoriu cu plată de la părinți”

Alte două aspecte, mai menționează Daniela Vișoianu, au reținut atenția cu ocazia prezentării raportului OECD. Directorul OECD a remarcat că educația universitară este gratuită în România, în schimb educația preșcolară este cu costuri pentru familii. „Deci un proces pe care ar trebui să-l restructureze este să se uite, de exemplu, la grădinițele care au program scurt și să vadă dacă poate să le transforme în program lung. Să se uite la faptul că s-a făcut învățământul obligatoriu de la grupa mijlocie, dar este obligatoriu cu plată de la părinți, pentru că în continuare hrana se plătește de către familii. (...) Nu pot să fac ceva obligatoriu pentru care nu am suficientă infrastructură. Pentru că realmente nu există peste tot în țară suficiente locuri în grădiniță de la vârsta de 4 ani”, mai notează Vișoianu.

Un alt aspect subliniat de directorul OECD este legat de procesul de admitere la liceu și de posibilitatea ca liceele să-și aleagă elevii, ceea ce ar putea crește inechitățile, lucru remarcat și de alți actori din educație, reamintește Vișoianu.

„Ministrul, ca să scoată liceul din Epoca de Piatră, să-l treacă repede peste Evul Mediu și să-l aducă măcar mai aproape, ar însemna să se uite la tranziția de la gimnaziu la liceu. În opinia mea, singura tranziție posibilă care aduce mai multă echitate și calitate de la gimnaziu la liceu este cea de arondare. Copilul se duce la cel mai apropiat liceu de lângă casă, nu desființez liceele din orașele mici, dimpotrivă, le întăresc”, adaugă Vișoianu.

Planurile-cadru pentru liceu, care vor fi date publicității în curând în formă finală ar putea fi prima piatră de încercare pentru ministrul David și dovada că se dorește cu adevărat reformarea sistemului, asta dacă li se vor prezenta liceelor variante din care să aleagă și se va dovedi că s-a putut trece peste rezistența la schimbare pe care o manifestă sistemul.