Sute de arestări la New York la o manifestație a unei mișcări evreiești împotriva bombardamentelor în Gaza

0
Publicat:

Sute de persoane au fost arestate vineri la New York în timpul unei manifestaţii organizate de o mişcare evreiască împotriva bombardamentelor Israelului asupra Gazei, potrivit poliţiei şi organizatorilor, informează sâmbătă France Presse, citată de Agerpres.

Protest la New York FOTO Profimedia
Protest la New York FOTO Profimedia

Cel puţin 200 de arestări au fost anunțate de poliţia din New York, iar organizatorii au spus că peste 300 de persoane au fost arestate în timpul dispersării mitingului în interiorul gării Grand Central din New York.

„Palestinienii trebuie să fie liberi”

În fotografii făcute la faţa locului se văd lungi şiruri de tineri încătuşaţi, purtând hanorace negre cu inscripţiile „Not In Our Name" (Nu în numele nostru) şi„Cease Fire Now" (Încetarea focului acum), imprimate în alb.

Mișcarea a fost organizat de grupul Jewish Voice for Peace-New York City, potrivit căruia mii de participanţi au blocat sala principală a gării. Acesta este „cel mai mare act de nesupunere civilă pe care l-a văzut oraşul New York în douăzeci de ani", a declarat mişcarea.

Fotografiile arătau terminalul plin de protestatari ţinând pancarte pe care scria printre altele „Palestinienii trebuie să fie liberi".

„Vieţile palestinienilor şi israelienilor sunt strâns legate”

Mai mulţi rabini au început evenimentul aprinzând lumânări de şabat şi recitând kadiş, rugăciunea evreiască pentru morţi.

„Şabatul este de obicei o zi de odihnă, dar noi nu ne putem permite să ne odihnim cât timp are loc un genocid în numele nostru. Vieţile palestinienilor şi israelienilor sunt strâns legate, iar securitatea nu poate veni decât din dreptate, egalitate şi libertate pentru toţi", a declarat femeia rabin May Ye, într-un comunicat publicat de organizatori.

Ministerul Sănătăţii al Hamas, mişcarea islamistă palestiniană aflată la putere în Fâşia Gaza, a declarat că 7.326 de persoane, majoritatea civili dintre care peste 3.000 de copii, au fost ucise în teritoriul palestinian din cauza bombardamentelor de represalii israeliene începând din 7 octombrie.

De celaltă parte, peste 1.400 de persoane au fost ucise în Israel, în principal civili masacraţi la 7 octombrie de Hamas, cel mai mortal atac din istoria Israelului, potrivit autorităţilor.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite