SUA, criticate că s-au bazat pe talibani să asigure perimetrul aeroportului din Kabul. Peste 100 de persoane au murit în atentate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalele, copleşite de răniţi după atacurile sinucigaşe de la aeroportul din Kabul
Spitalele, copleşite de răniţi după atacurile sinucigaşe de la aeroportul din Kabul

Statele Unite sunt criticate pentru decizia de a se baza pe talibani să asigure perimetrul aeroportului din Kabul, singurul din Afganistan care este deschis şi de unde toate forţele străine îşi evacuează cetăţenii şi personalului ambasadelor. Cel puţin 13 soldaţi americani şi 90 de oameni au fost ucişi de cele două atentate care au avut loc joi seară la Kabul şi care au fost revendicate de organizaţia teroristă Stat Islamic.

„Nu este vorba despre încredere, este o chestiune de interes reciproc, dar nu am primit până acum o dovadă, de la niciun comandat dintre ai noştri din teren, că a existat o complicitate între talibani şi ISIS în ceea ce s-a întâmplat”, le-a spus preşedintele Joe Biden reporterilor joi noapte, citează BBC.

Într-un briefing al Departamentului de Stat, secretarul de stat Anthony Blinken a fost întrebat de ce SUA ar trebui să acorde atenţie dorinţelor talibanilor având în vedere că nu a fost instituit niciun guvern recunoscut legal.

„Talibanii, chiar dacă ne place sau nu, deţin controlul - în mare, controlul asupra ţării, cu siguranţă, controlul asupra oraşului Kabul. Este important să lucrăm cu ei pentru a încerca să înlesnim şi să asigurăm plecarea tuturor celor care vor să plece”.

Blinken a adăugat că Statele Unite continuă să negocieze cu talibanii legat de ce se va întâmpla după ce retragerea va fi finalizată, „pentru a încerca să avansăm o soluţionare paşnică a conflictului din Afganistan”.

Cel puţin 13 soldaţi americani şi 90 de oameni, între care 28 de talibani, au fost ucişi de cele două explozii care au avut loc joi seară în apropierea aeroportului din Kabul şi care au fost revendicate de organizaţia teroristă Stat Islamic.

Evacuarea civililor este acum accelerată, a comentat vineri un oficial pentru Reuters, care a adăugat că zborurile continuă să plece regulat.

Preşedintele american Joe Biden a promis joi noapte să se răzbune pe atacatori, spunând că „îi vom vâna şi îi vom pedepsi”.

Toate forţele străine în Afganistan au ca obiectiv evacuarea cetăţenilor şi personalului ambasadelor până pe 30 august, a declarat un diplomat NATO. Alerta privind alte atacuri teroriste este menţinută.

În ţară se află încă 1.500 de cetăţeni americani, în jur de 400 de britanici şi 200 de germani, după cum a fost estimat. Nu este clar dacă în Afganistan se mai află cetăţeni francezi, însă Franţa a anunţat că va încheia operaţiunea vineri seară.

Mai multe state au transmis, înaintea atacului, alerte cu privire la o ameninţare deosebită de atac terorist pe aeroportul din Kabul şi şi-au avertizat cetăţenii să nu meargă acolo decât dacă sunt notificaţi pentru plecare.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite