Statele Unite au impus noi sancțiuni Rusiei. Sunt vizate mai multe companii și persoane
0Statele Unite ale Americii au luat miercuri, 15 ianuarie, noi măsuri împotriva Rusiei în urma încercărilor de ocolire a sancțiunilor impuse până acum.

Washingtonul continuă să crească presiunea asupra Moscovei în ultimele zile ale administrației Biden, relatează Reuters. Departamentul Trezoreriei a anunțat că sunt impuse sancțiuni noi pentru aproape 100 de entități și persoane, inclusiv bănci rusești și companii care operează în sectorul energetic al Rusiei, acestea fiind sancționate și în anii precedenți.
Acțiunea are loc în ultimele zile ale administrației președintelui Joe Biden, înainte ca Donald Trump să se întoarcă la Casa Albă, pe 20 ianuarie.
De asemenea, un alt set de sancțiuni vizează o schemă de evitare a sancțiunilor anterioare între entități din Rusia și China, precum și împotriva Keremet Bank, o instituție financiară cu sediul în Kirghizstan.
„Scopul acestor acțiuni ale noastre este să trimitem un mesaj clar instituțiilor financiare, precum și companiilor, că afacerile pe care le faci cu Rusia și care spriină complexul său militar-industrial te expun și pe tine la sancțiuni”, a afirmat un oficial de la Departamentul Trezoreriei, sub protecția anonimatului.
De asemenea, Departamentul de Stat a impus sancțiuni pentru mai bine de 150 de entități și persoane, a menționat oficialul Trezoriei.
Decizia a fost luat la câteva zile după ce administraţia Biden a anunţat, vineri, cel mai amplu pachet de acțiuni de până acum asupra veniturilor Rusiei din petrol şi gaze.
Daleep Singh, consilier economic şi de securitate naţională la Casa Albă, a descris măsurile drept „cele mai semnificative sancţiuni impuse vreodată sectorului energetic rus, principala sursă de venit pentru războiul lui Putin”.
„Cu cât Rusia câştigă mai puţin din petrol, cu atât mai repede se va restabili pacea”, a precizat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în urma acestor sancţiuni