Rezistenţa prin artă: portretul copilului care priveşte peste graniţa SUA-Mexic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Opera este realizată de artistul francez JR
Opera este realizată de artistul francez JR

Un băieţel priveşte curios dincolo de zidul de oţel ce desparte Mexicul de Statele Unite – acesta e cel mai recent simbol artistic de rezistenţă la criza migraţiei ce s-a dezvoltat în America în ultimele luni.

Portetul îl înfăţişează pe băiat prizând în mâini bariera dintre state şi lasă impresia că toată acea construcţie poate fi răsturnată în joacă. Aceasta este opera artistului francez JR şi se desfăşoară pe 20 de metri înălţime. Motivul pentru care artistul a venit cu această idee este simplă: să insiste pentru discutarea imediată şi matură a subiectului migraţiei.

Imaginea a stârnit impresii de ambele părţi ale frontierei: de pildă, Elmod Davantes, din Carlsbad, California, surprins în timp ce realiza câteva fotografii ale portretului, a spus că imaginea „atrage atenţia asupra întregii probleme (n.r. – a migraţiei) într-o manieră pozitivă“, în vreme ce de cealaltă parte, în Mexic, câteva familii se înghesuiau să îşi facă o fotografie de grup în faţa operei artistului francez.

JR, care a realizat mai multe astfel de portrete la scară largă în toată lumea, a declarat că s-a gândit la acest proiect de un an, timp în care a căutat locul perfect pentru a-l pune în practică. Chipul băiatului a fost realizat după o fotografie-portret a copilului de 1 an care locuia în casa din vecinătatea locului unde a fost amplasată opera de artă. 

Această acţiune nu este singulară, căci JR lucrează la un proiect mai amplu în legătură cu migranţii, încercând să pună în lumină „Insulele Ellis ale zilelor noastre“. În acest sens, a realizat astfel de opere de artă peste tot unde există această problemă a migraţiei, din Italia şi Franţa până în deşertul californian, Rio de Janeiro, Israel şi Palestina. 

Opera de artă a fost prezentată în săptămâna în care preşedintele SUA Donald Trump a anunţat că închide programul care le permitea tinerilor imigranţi aduşi în America ilegal, în copilărie, să rămână în ţară (programul DACA, Deferred Action for Childhood Arrivals). De asemenea, administraţia americană a acceptat propunerile noi pentru construirea unui zid de-a lungul frontierei cu Mexicul.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite