Premieră în Statele Unite: Barack Obama a nominalizat o femeie la conducerea Secret Service

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Julia Pierson, noul director al Serviciilor Secrete americane FOTO AP
Julia Pierson, noul director al Serviciilor Secrete americane FOTO AP

Preşedintele Barack Obama a numit un vechi agent al Secret Service, pe Julia Pierson, în funcţia de director, pe fondul scandalurilor care au perturbat activitatea agenţiei şi în care au fost implicaţi bărbaţi.

 Pierson, care a deţinut recent funcţia de şef de personal al Secret Service (serviciul de protecţie şi pază al preşedintelui SUA), va prelua postul de la Mark Sullivan, care şi-a anunţat retragerea luna trecută. Agenţia s-a confruntat cu o serie de critici în timpul mandatului lui Sullivan, când anumiţi angajaţi au fost implicaţi într-un scandal.

Cu excepţia protejării preşedintelui Statelor Unite, Secret Service se ocupă şi de investigarea fraudelor economice.
                               
Treisprezece angajaţi ai Secret Service au fost implicaţi în scandalul legat de prostituţie de anul trecut. După o noapte de petrecere în staţiunea din Caraibe, angajaţii au adus femei, inclusiv prostituate, la hotelul unde erau cazaţi. Incidentul a devenit public după ce un agent a refuzat să plătească o prostituată, iar cei doi au avut un conflict în holul hotelului.
                   
Opt dintre angajaţi au fost forţaţi să plece din agenţie, trei nu au fost acuzaţi de abateri grave şi cel puţin doi s-au luptat să obţină locul de muncă înapoi.
                   
Incidentul a avut loc înainte de sosirea lui Obama în Columbia, iar Secret Service a ţinut să precizeze că siguranţa preşedintelui nu a fost niciodată compromisă. Cu toate acestea, despre scandal s-a auzit în timpul vizitei lui Obama, iar delegaţia Statelor Unite a fost pusă într-o poziţie jenantă.
                   
Incidentul l-a determinat pe Sullivan să emită un nou cod de conduită, care le interzice angajaţilor să bea timp de 10 ore după ce încep o deplasare sau când aduc cetăţeni străini înapoi la camerele lor de hotel, aminteşte Associated Press.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite