Video Numire controversată făcută de Trump la Departamentul pentru Educație. Din ce domeniu vine Linda McMahon
0Donald Trump a nominalizat-o pe Linda McMahon, co-fondatoarea World Wrestling Entertainment (WWE) la șefia Departamentului pentru Educație.

În timpul primului mandat al lui Trump la Washington, McMahon a condus agenția Small Business Administration (SBA). De asemenea, aceasta a donat milioane de dolari campaniei lui Trump, scrie BBC.
Pe platforma socială Truth Social, Trump a spus că McMahon se va „folosi de deceniile de experiență în conducere și înțelegerea profundă atât a educației, cât și a afacerilor, pentru sprijini viitoarele generații de studenți și muncitori americani şi pentru a face America numărul unu în lume în domeniul educaţiei.”.
Relația dintre Trump și McMahon se întinde pe decenii, în contextul în care republicanul avea apariții ocazionale în meciurile de wrestling. Aceasta a fondat WWE împreună cu soțul ei în 1980, iar în 2009 a demisionat din funcția de director executiv al companiei.
Motivul pentru care s-a retras din funcție este acela că primise o ofertă de a candida la Senat, în zadar însă.
Are puțină experiență în educație, și a făcut parte din consiliul educațional al statului Connecticut din 2009 până în 2010.
Noua nominalizare vine la scurt timp după ce Trump a anunțat pe cine nominalizează la conducerea Centrelor de Îngrijire Medicală și Servicii Medicale.
Este vorba de Mehmet Oz, chirurg cardiac, care a fost criticat de experți pentru că a dat sfaturi nesănătoase cu privire la pastilele de slăbit și „medicamentele miraculoase”, iar în primele zile ale pandemiei, el a sugerat medicamentele împotriva malariei ca remediu pentru Covid-19.
Altă nominalizare controversată este Matt Gaetz în funcția de procuror general, acuzat că a participat la orgii sexuale.
Săptămâna trecută, Trump l-a ales la șefia Pentagonului pe Pete Hegseth, un comentator conservator și prezentator la Fox News. Acesta a luptat în Irak și Afganistan, a fost medaliat cu Steaua de bronz.
Asemenea lui McMahon, a candidat fără succes la Senat în statul Minnesota în 2012, înainte de a deveni jurnalist Fox News.
Aceste nominalizări urmează tiparul republicanului de a numi în funcții persoane loiale acestuia.