John Kerry, după incidentul din Marea Baltică: Aveam dreptul să doborâm avioanele ruse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Armata americană avea dreptul să doboare avioanele ruse care au zburat, luni, prea aproape de una dintre navele sale din Marea Baltică, a declarat secretarul de stat al SUA, John Kerry.

Declaraţila oficialului american face referire la un incident în care două avioane supersonice militare ruseşti au efectuat mai multe treceri la o distanţă de doar câţiva metri deasupra distrugătorului american USS Donald Cook. Casa Albă a catalogat incidentul drept o „simulare de atac”, în timp ce ministerul rus al Apărării susţine că avioanele „s-au întors din drum şi au respectat toate măsurile de siguranţă”.

Kerry a condamnat în termeni duri gestul Rusiei şi spune că a luat legătura cu Moscova.

„Condamnăm acest tip de comportament. Este necugetat. Este provocator. Este periculos. Şi, potrivit regulamentelor, am fi putut doborî avioanele”, a declarat secretarul de stat american al SUA într-un interviu acordat Miami Herald şi CNN Espanol, citat de BBC.

Kerry a adăugat că Statele Unite „nu se vor lăsa intimidate în apele internaţionale” şi că un mesaj a fost trimis Rusiei privind pericolele atrase de asemenea gesturi.

John Kerry nu a specificat de ce Marina SUA şi distrugătorul respectiv nu au tras în cele două avioane ruse.

NATO permite armatelor statelor membre să îşi redacteze propriile reguli în legătură cu ce acţiuni pot fi considerate provocări.

Potrivit oficialilor americani, cele două avioane ruse au zburat de circa zece ori deasupra distrugătorului SUA, iar la un moment dat erau la o distraţă de doar nouă metri. Un alt elicopter rus care făfea fotografii a trecut pe lângă nava americană de şapte ori. 

Avioanele ruse ar fi violat o înţelegere din anii 1970 menită să prevină incidentele periculoase pe mare, însă nu se ştie dacă Statele Unite vor depune o plângere formală împotriva Rusiei.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite