Joe Biden, la conferinţa directorilor executivi ai companiilor americane: „Ne aflăm într-un punct de inflexiune. Va exista o nouă ordine mondială”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Joe Biden FOTO EPA-EFE
Joe Biden FOTO EPA-EFE

Preşedintele american Joe Biden a afirmat luni înaintea unei conferinţe ce reuneşte directori executivi ai companiilor americane majore, că lumea se află în pragul unor schimbări majore şi că va exista „o nouă ordine mondială” .

„În planul economiei, ne aflăm într-un punct de inflexiune. Şi nu numai în plan economic, ci şi în lume. Asta se întâmplă odată la trei-patru generaţii. Aşa cum mi-a spus zilele trecute, într-o întâlnire confidenţială, unul dintre comandanţii mei militari de rang înalt, 60 de milioane de oameni au murit între 1900 şi 1946. De atunci, am stabilit o ordine mondială liberală, iar asta nu s-a  mai întâmplat de mult timp. 

Acum mor o mulţime de oameni dar nicidecum nu suntem aproape de haos. Este momentul în care lucrurile se schimbă dramatic. Va exista o nouă ordine mondială, iar noi vom trebui să fim în fruntea ei. Şi vom uni tot restul lumii libere prin această acţiune".

Preşedintele american a făcut aceste comentarii la conferinţa organizaţiei de lobby „Business Roundtable” din care fac parte directorii executivi ai companiilor americane majore.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite