Deținutul din SUA care a evadat ajutat de polițista care îl iubea, condamnat pe viață. Sfârșitul tragic al femeii

0
Publicat:

Deținutul Casey White, din Alabama, a fost condamnat joi la închisoare pe viață pentru evadarea sa din centrul de detenție din Lauderdale County, în 2022, potrivit WAAY, afiliat CNN.

Casey White și Vicky White. FOTO Arhivă
Casey White și Vicky White. FOTO Arhivă

White a evadat din penitenciar în aprilie anul trecut, ajutat de ofițerul de corecție Vicky White (coincidență de nume), polițista pe care o cunoscuse în închisoare și cu care avea o relație romantică.

Cei doi au fost prinși după 11 zile de la evadare, în Evansville, Indiana. Casey White a fost reținut. Polițista a murit însă împușcată, prin ceea ce se consideră a fi sinucidere. 

Inițial, Casey White a fost acuzat de crimă în legătură cu moartea polițistei, dar în luna mai a pledat vinovat pentru evadare, ca parte a unui acord de recunoaștere a vinovăției.

Joi, când a primit condamnarea pe viață, Casey White a declarat în fața instanței că se simte  cel mai urât om din lume și că o iubește pe Vicky White, despre care a mărturisit că a fost prima persoană care i-a arătat dragoste timp de șase ani.

Love story cu final tragic.

Potrivit Tgcom24, când a evadat, Case  executa 75 de ani de închisoare pentru mai multe infracțiuni comise, inclusiv crime. Poliţista care se îndrăgostise de el a decis să rişte totul pentru condamnat.

Împreună, au pus la cale un plan de evadare, care chiar a funcţionat. Astfel, cei doi îndrăgostiţi au fugit împreună, dar au avut grijă să le lase anchetatorilor indicii că deţinutul ar fi răpit-o pe poliţistă.

 Poliţiştii chiar au crezut că Vicky, colega lor,a fost răpită sub ameninţarea armei de periculosul evadat.

Rick Singleton, şeriful comitatului Lauderdale, a intrat la bănuieli văzând cei doi au dispărut pe 29 aprilie, când poliţista ar fi trebuit să-l ducă pe deţinut la tribunal, pentru un proces. Înainte de asta, poliţista şi-a informat superiorii că trebuie să ajungă la spital pentru nişte investigaţii medicale, însă nu a mai ajuns niciodată la controlul medical. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite