Curtea Supremă americană a ridicat suspendarea unei legi din Texas privind imigraţia ilegală

0
Publicat:

Curtea Supremă a Statelor Unite a ridicat suspendarea unei legi controversate din Texas privind imigrația ilegală în acest stat aflat la frontiera cu Mexicul, care încălcă prerogativele autorităţilor federale, transmite AFP, scrie AGERPRES.

Curtea Supremă a Statelor Unite FOTO: EPA-EFE
Curtea Supremă a Statelor Unite FOTO: EPA-EFE

Decizia adoptată, pe care Curtea majoritar conservatoare o motivează prin motive procedurale, permite provizoriu intrarea în vigoare a legii, prevăzută iniţial pentru 5 martie, dar blocată de un tribunal federal din acest stat.

Susținător declarat al lui Donald Trump, care a făcut din respingerea imigraţiei o axă majoră a campaniei sale electorale, guvernatorul republican al Texasului, Greg Abbott, sfidează deschis de mai multe luni autoritatea administraţiei preşedintelui democrat Joe Biden. Abbott îl acuză de „inacţiune deliberată” în faţa afluxului de migranţi pe care îl descrie drept o „invazie”.

Casa Albă a deplâns într-un comunicat decizia Curţii Supreme „autorizând intrarea în vigoare a legii dăunătoare şi neconstituţionale a Texasului”, afirmând că va semăna haos şi confuzie la frontiera de sud”.

O curte de apel conservatoare ridicase suspendarea pronunţată de judecătorul federal de primă instanţă, sub rezerva unui ordin al Curţii Supreme.

Cei trei judecători progresişti s-au desolidarizat de decizia luată marţi de cei şase judecători conservatori ai celei mai înalte instanţe din ţară.

Curtea de Apel „ar fi trebuit să ia în considerare constituţionalitatea şi prejudiciul ireparabil cauzat de lege înainte de a permite intrarea în vigoare a acesteia”, scrie una dintre ei, Sonia Sotomayor. „Această instanţă face aceeaşi greşeală”, adaugă ea.

Legea cunoscută sub numele de „SB 4”, semnată în decembrie de guvernator, creează o „infracţiune penală de intrare ilegală în Texas dintr-o ţară străină”, pedepsită cu şase luni de închisoare sau până la 20 de ani de recidivă.

Oferind autorităţilor din Texas puterea de a aresta migranţi şi de a-i expulza în Mexic, aceasta este contestată de Departamentul de Justiţie, ONG-urile care sprijină imigranţii şi o comunitate locală.

„Statele nu au competenţe în materie de imigraţie decât dacă sunt autorizate de guvernul federal”, a subliniat judecătorul din primă instanţă pe 29 februarie, avertizând că această lege „va deschide calea adoptării de către fiecare stat a propriei versiuni a legilor privind imigraţia”.

În plus, legea aduce prejudicii „relaţiilor externe ale Statelor Unite şi obligaţiilor lor de respectare a tratatelor”, a adăugat acesta, cu referire în special la relaţiile cu Mexicul.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite