Vladimir Putin se va întâlni cu mamele rușilor mobilizați pentru războiul din Ucraina

0

Președintele rus Vladimir Putin se va întâlni cu mamele rezerviștilor chemați să lupte în Ucraina. Evenimentul va avea loc în ajunul „Zilei Mamei”, sărbătorită anul acesta de ruși pe 27 noiembrie, a informat serviciul de presă de la Kremlin, după cum relatează joi cotidianul rus Vedomosti.

Vladimir Putin a susținut că sprijinirea rușilor mobilizați este un subiect important FOTO EPA-EFE
Vladimir Putin a susținut că sprijinirea rușilor mobilizați este un subiect important FOTO EPA-EFE

La întâlnire au fost invitate mamele rușilor mobilizați, voluntarilor, soldaților contractuali și cadrelor militare care se află deja în Ucraina, sau în centrele de pregătire.

Întâlnirea lui Putin cu familiile mobilizaților a fost confirmată pe 22 noiembrie de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

El a menționat că întâlnirea președintelui rus cu mamele militarilor nu va fi singurul eveniment organizat în acest context, confirmând că este așteptată și întâlnirea lui Putin cu cei chemați în cadrul mobilizării parțiale.

Anul acesta în Rusia a fost semnat și un decret prezindențiat prin care s-a stabilit că femeile care au 10 sau mai mulți copii vor primi titlul de „Mama Eroină”, și un stimulent financiar de 1 milion de ruble ( aproximativ  16.000 de euro).

Potrivit sursei citate, Putin și-a anunțat dorința de a se întâlni cu rușii mobilizați, pe 7 noiembrie, în cadrul unei discuții cu guvernatorul regiunii Tver, Igor Rudenya. 

Președintele rus a susținut că sprijinirea rușilor mobilizați și a familiilor acestora este un subiect important și a cerut să se discute cu ei în mod direct pe acest subiect.

Sute de mii de soldați ruși au fost trimiși pe frontul din Ucraina, printre care și o parte dintre cei peste 300.000 de rezerviști care au fost chemați în cadrul mobilizării parțiale anunțate de Putin în luna septembrie. Un proces care s-a dovedit mai degrabă haotic, fiind convocate inclusiv persoane cu dizabilități sau tați cu mulți coii.

De altfel în centrele de pregătire au fost raportate mai multe proteste organizate de rușii mbilizați care s-a plând de lipsa hranei, apei, a lemnelor de foc și de condițiile proste de acolo, lunându-și la rost ofițerii și din pricina faptului că au fost înrolați sub amenințare.

Șeful de stat major al SUA, generalul Mark Milley, a estimat pe 9 noiembrie că peste 100.000 de militari ruşi au fost ucişi sau răniţi de la începutul invaziei Ucrainei.  Potrivit lui, și în partea ucraineană pierderile sunt probabil similare.    

Mai multe familii ale soldaților ruși dispăruți după ce au fost trimiși pe frontul din Ucraina au spus că îi caută pe cont propriu pe rețelele sociale, în morgi și spitale pentru că Moscova nu a pregătit un sistem eficient prin care să identifice unde sunt și eventual să le predea trupurile.

Rusia


Ultimele știri
Cele mai citite