Vladimir Putin ar suferi de demenţă, iar frica de trădare îl înnebuneşte, spune un fost KGB-ist. Preşedintele rus vrea să invadeze oraşul natal al lui Zelenski

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Vladimir Putin suferă probabil de Parkinson şi de demenţă în stadiu incipient, iar paranoia şi frica lui faţă de trădători îl înnebunesc, a declarat un fost agent KGB, potrivit The Sun.

Sănătatea dictatorului de la Kremlin a fost mult timp sursa de speculaţii, surse occidentale sugerând că are probleme serioase de sănătate.

În ciuda faptului că secretarul de presă al lui Putin, Dmitri Peskov, a insistat că sănătatea lui Putin este „excelentă”, recentele sale apariţii publice, de după invazia Ucrainei, au pus sub semnul întrebării starea sa fizică.

Fostul spion rus Boris Karpichkov, în vârstă de 62 de ani, a spus că, pentru a-i fi protejată imaginea de „om puternic”, nici măcar membrii cercului intim al lui Putin nu sunt la curent cu starea sănătăţii sale.

Dezertorul rus, care locuieşte acum în Marea Britanie, a spus că Putin este paranoic şi vede pe toată lumea ca pe un posibil „trădător”, iar sănătatea lui este o „o problemă deosebit de sensibilă”.

„Este nebun şi obsedat de idei paranoice sau cel puţin aşa acţionează. Vede literalmente peste tot, inclusiv în cadrul serviciilor de securitate ruse şi chiar în interiorul cercului său apropiat, doar «trădători». Este atât de suspicios şi atât de obsedat de ideile sale paranoice, încât acum poate fi comparat cu Stalin”, a declarat fostul agent pentru publicaţia The Sun. 

Este foarte cunoscut că ultimii ani din viaţa lui Stalin au fost marcaţi de paranoia şi neîncredere. Acesta l-a întemniţat pe unul dintre medicii săi după ce i-a sugerat dictatorului să se retragă din viaţa politică pentru a încerca să-şi îmbunătăţească starea de sănătate.

Karpichkov a mai spus că este probabil ca Putin să sufere de mai multe boli, cum ar fi demenţă îm stadiu incipient şi Parkinson. 

„Nu sunt medic, dar există o îngrijorare serioasă că Putin suferă de numeroase afecţiuni fizice. Cel mai probabil din cauza accidentărilor din ultimii ani. Pe lângă acestea are şi unele probleme care afectează persoanele în vârstă, cum ar fi demenţa în stadiu incipient. Judecând după modul în care se mişcă, Putin ar putea suferi şi de Parkinso sau de alte tulburări neurologice grave cauzate de exemplu de o formă de cancer sau o tumoare cerebrală.”

Cu toate acestea, oficialii de la Kremlin au negat întotdeauna că este ceva în neregulă cu liderul lor, care împlineşte 70 de ani în octombrie.

În acelaşi timp, Putin a părut confuz şi fără suflare în timpul ultimului său discurs în care a ameninţat Occidentul cu arme nucleare. Preşedintele părea că se străduieşte să respire şi s-a oprit de mai multe ori în timpul discursului adresat politicienilor. Acesta s-a încurcat de mai multe  şi a părut epuizat.

Săptămâna trecută, în timpul discuţiilor cu ministrul său al Apărării, Serghei Shoigu, Putin a fost filmat ţinându-se de masă şi aplecându-se, stârnind alte zvonuri că ar putea suferi de Parkinson.

„Este un Putin uimitor de slăbit în comparaţie cu omul pe care l-am observat chiar şi acum câţiva ani. Un om sănătos, apt de muncă, nu ar trebui să se sprijine cu o mână întinsă pentru efectul de pârghie şi nu ar fi îngrijorat să ţină ambele picioare plantate pe pământ”, a declarat Profesorul Erik Bucy, un expert în limbajul corpului de la Texas Tech University pentru publicaţia citată. 

Mai mult, profesorul Solovey a raportat sâmbătă că Putin ar putea fi forţat să renunţe la controlul războiului din Ucraina pentru câteva zile, deoarece trebuie să intre într-o operaţie de tumoare. Dictatorul rus a decis ca şeful Consiliului de Securitate şi fostul şef al FSB Nikolai Patrusev să preia controlul asupra invaziei în timp ce acesta este sub bisturiu

Putin ar fi ordonat cucerirea oraşului natal al lui Zelenski

În acest context, se crede că preşedintele rus Vladimir Putin a preluat controlul deplin asupra războiului din Ucraina şi face „cereri imposibile”, în timp ce forţele sale continuă să atace regiunea de est Donbas, relatează Daily Mail.

Astfel, Putin le-a ar fi ordonat militarilor să captureze oraşul în care s-a născut preşedintele ucrainean Zelenski, se arată într-un raport al Statului Major al forţelor armate ale Ucrainei.

Cu toate acestea,capturarea unui oraş de aproximativ un milion de persoane reprezintă o sarcină uriaşă pentru forţele armate ruse, care sunt deja angajate în bătălii sângeroase de-a lungul frontului de est şi despre care se crede că ar fi pierdut aproape 25.000 de oameni în doar nouă săptămâni şi jumătate de lupte.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite