Un depozit de muniţie din oraşul rus Belgorod, din apropierea graniţei cu Ucraina, a luat foc. Alte două regiuni din Rusia raportează explozii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Twitter / Euromaidan Press
Foto Twitter / Euromaidan Press

Mai multe explozii s-au auzit miercuri dimineaţă în regiunea Belgorod din Rusia, aflată la aproximativ 40 de kilometri nord de graniţa cu Ucraina. Guvernatorul regiunii, Viacheslav Gladkov, a spus că un depozit de muniţie a explodat.

„Potrivit informaţiilor preliminare, un depozit de muniţii este în flăcări în apropierea satului Staraya Nelidovka. Nu au fost pagube la clădiri rezidenţiale şi la case. Nu au fost victime”, a transmis Gladkov.

Gladkov a declarat mai târziu că incendiul a fost stins şi nu a existat nicio deteriorare a caselor din apropiere.

Acesta a mai precizat că s-a trezit la ora 3:55 şi că în timp ce pregătea o postare pentru reţelele de socializare a auzit mai multe explozii.

În acest context, autorităţile din regiunea rusă Belgorod, care se învecinează cu Ucraina, au ridicat nivelul de securitate la cel de „pericol terorist” până la data de 10 mai, potrivit unui anunţ publicat pe un site al guvernului local.

Guvernul regional le cere cetăţenilor din regiune să nu participe la adunări în masă şi să aibă asupra lor în permanenţă actele de identitate. De asemenea, folosirea petardelor şi artificiilor este interzisă printr-un ordin.

Regiunea Kursk la nord de Belgorod a raportat explozii peste noapte în centrul administrativ al zonei.

Guvernatorul regiunii Kursk, Roman Starovoit, a declarat că sistemele de apărare aeriană au fost dislocate la ora 2:45 a.m. şi nu au existat victime. El a spus mai târziu că sistemele de apărare au doborât o dronă ucraineană.

În regiunea Voronej, la est de Kursk şi Belgorod, două explozii au fost auzite la 300 de kilometri de graniţa cu Ucraina, în apropierea unui aerodrom militar rusesc, potrivit ziarului de stat Rossiiskaya Gazeta, relatează The Moscow Times.

Miercuri dimineaţă, presa de stat a relatat că Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a reţinut doi „simpatizanţi nazişti ucraineni" suspectaţi de complot la atacuri teroriste în regiunea Belgorod.

Rusia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite