Serviciile de securitate ruse l-au reţinut pe autorul atacului din supermarketul din Sankt Petersburg

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Explozie intr-un supermarket din Sankt Petersburg FOTO Twitter @sokolovnikolay

Serviciul Federal al Securităţii Rusiei (FSB) a anunţat sâmbătă că a fost reţinut individul care a organizat şi a comis atentatul cu bombă într-un supermarket din oraşul Sankt Petersburg, soldat cu 13 răniţi, potrivit agenţiilor ruse de presă, citate de Reuters.

''Organizatorul şi executant direct al acţiunii de detonare a unui dispozitiv artizanal pe 27 decembrie într-un supermarket din Sankt Petersburg a fost arestat în cursul unei operaţiuni speciale a FSB pe 30 decembrie'' indicat FSB într-un comunicat.

''Suspectul este pe cale de a fi interogat'', a declarat la rândul său o purtătoare de cuvânt a Comitetului rus de anchetă, Svetlana Petrenko, citată într-un alt comunicat.

Gruparea Stat Islamic a revendicat atacul de miercuri, dintr-un într-un supermarket din Sankt Petersburg, soldat cu rănirea a 13 persoane, conform unui comunicat difuzat de organul său de propagandă Amaq.

Preşedintele rus Vladimir Putin afirmase joi că acest atac este considerat drept o operaţiune teroristă.

Explozia unei bombe artizanale într-un dulap de bagaje, într-un supermarket, în al doilea cel mai important oraş din Rusia, s-a soldat cu 13 răniţi miercuri seară, cu patru zile înainte de Revelion şi Anul Nou.

Rusia a fost ameninţată în mai multe rânduri de organizaţia Statul Islamic (SI) şi de aripa siriană a Al-Qaida, după  ce şi-a început intervenţia militară în Siria, pe 30 septembrie 2015.

Sankt Petersburgul a fost vizat de un atentat în metrou, soldat cu 15 morţi şi zeci de răniţi, pe 3 aprilie, revendicat de o grupare puţin cunoscută cu legături cu Al-Qaida.
 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite