Rusia începe exerciţii militare cu rachete balistice intercontinentale Iars

0
Publicat:

Ministerul Apărării de la Moscova a anunţat miercuri că forţele armate ruse au început exerciţii cu sistemul de rachete balistice intercontinentale Iars, transmite Reuters. La manevre participă peste 3000 de militari şi vor fi folosite circa 300 de elemente de echipament.

De când forţele ruse au invadat Ucraina, Rusia a organizat mai multe exerciţii
De când forţele ruse au invadat Ucraina, Rusia a organizat mai multe exerciţii

Obiectivul preşedintelui Vladimir Putin este de a adăuga rachetele Iars - care au înlocuit sistemul Topolov - la arsenalul de „arme invicibile” al Rusiei, ca principală componentă atomică terestră, reaminteşte Reuters. Agenţia apreciază că exerciţiile sunt o nouă încercare de a etala forţa nucleară rusă, potrivit Agerpres. 

În cadrul manevrelor, Forţele de Rachete Strategice vor verifica amănunţit formaţiunile de rachete Omsk, desfăşurând în acelaşi timp exerciţii de comandă şi stat-major cu formaţiunile de rachete Novosibirsk, echipate cu sisteme Iars.

Ministerul apărării a comunicat că manevrele cu Iars vor avea loc în trei regiuni din Rusia, însă nu a precizat care anume.

„Rachetiştii strategici vor aplica şi o serie de măsuri de camuflaj şi contracarare a mijloacelor moderne de recunoaştere aeriană, în cooperare cu formaţiuni şi unităţi ale Districtului Militar Central şi ale Forţelor Aerospaţiale”, a mai informat aceeaşi instituţie.

Despre caracteristicile tactice şi tehnice ale sistemelor mobile de rachete balistice intercontinentale Iars există puţine informaţii confirmate. Se pare că raza lor de acţiune este de 12.000 de kilometri, iar unii bloggeri militari afirmă că rachetele pot transporta mai multe arme nucleare ghidate independent şi pot fi instalate pe camioane sau în silozuri.

Din februarie anul trecut, când forţele ruse au invadat Ucraina, Rusia a organizat mai multe exerciţii militare, uneori în colaborare cu alte ţări, cum ar fi China sau Africa de Sud. De asemenea, s-a intensificat instrucţia alături de forţe din Belarus, ţară vecină cu Rusia şi cu Ucraina; în ultimul an, au avut loc mai multe exerciţii comune cuprinzătoare.

Guvernul de la Minsk a anunţat că a decis să permită amplasarea pe teritoriul belarus a unor arme nucleare tactice ruse, ca reacţie la sancţiunile occidentale şi la o presupusă concentrare a forţelor NATO la frontiere.

Preşedintele american Joe Biden a afirmat că ar fi îngrijorat de o astfel de decizie, deşi Statele Unite susţin că nu au niciun indiciu privind disponibilitatea crescută a Rusiei de a utiliza arme nucleare tactice în Ucraina.  

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite