Rusia acceptă aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, dar nu și la NATO. Putin cere noi concesii teritoriale de la Kiev
0Rusia recunoaşte marţi ”dreptul suveran” al Ucrainei de a adera la Uniunea Europeană (UE), dar nu la NATO, oaia neagră a Kremlinului, în timp ce Moscova şi Washingtonul operează o apropiere, în Arabia Saudită, sub privirile îngrijorate ale europenilor şi Kievului, relatează AFP.

”În ceea ce priveşte aderarea Ucrainei la UE, este vorba despre dreptul suveran al oricărei ţări”, declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.
”Nimeni nu are dreptul să dicteze comportamentul altei ţări”, declară el.
Însă ”este complet altceva atunci când este vorba despre securitate şi alianţe militare. Abordarea noastră aici este alta şi este binecunoscută”, a subliniat Peskov.
Kremlinul și-a reiterat cererile ca Ucraina să predea Rusiei teritorii suplimentare din estul și sudul Ucrainei și să se demilitarizeze, continuând să susțină că Kremlinul nu este dispus să facă concesii teritoriale în viitoarele discuții de pace, potrivit Institutului pentru Studierea Războiului de la Washington.
Reprezentantul permanent al Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a declarat în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate din 17 februarie că Ucraina a „pierdut iremediabil” teritoriile ocupate de Rusia și trebuie să cedeze o parte din regiunile sale.
Potrivit lui Nebenzi, Crimeea, părțile ocupate ale regiunilor Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson au devenit parte a Rusiei „pentru totdeauna”. El a mai declarat că Ucraina ar trebui să fie de acord cu o revizuire a frontierelor teritoriale ca parte a negocierilor de pace, oferind Rusiei teritoriile regiunilor Donețk, Zaporojie și Herson, care sunt în prezent controlate de Kiev.
În plus, Nebenzia a subliniat că viitoarea Ucraina ar trebui să devină un stat neutru fără apartenență la alianțe militare și fără dreptul de a se alătura blocurilor de securitate.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov, vorbind în aceeași zi, a respins posibilitatea oricăror concesii teritoriale din partea Rusiei.
„Declarația sa reflectă o cerere anterioară a președintelui Vladimir Putin, care în iunie 2024 a spus că Ucraina ar trebui să-și retragă trupele și să predea Rusiei orice teritorii neocupate din cele patru regiuni”.
De asemenea, Lavrov și Nebenzia au respins categoric participarea Europei la viitoarele discuții de pace și au acuzat țările europene de o atitudine agresivă față de Rusia.
De asemenea, Kremlinul pare să revină la cererile și operațiunile de dezinformare anterioare ale lui Putin care vizează delegitimarea Ucrainei și a guvernului său în ochii Occidentului – în marja întâlnirii bilaterale Rusia-SUA din 18 februarie în Arabia Saudită.