Rusia a ameninţat în mod direct că va opri livrările de gaz prin conducta Nord Stream 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock (arhivă)
Foto Shutterstock (arhivă)

Rusia a ameninţat în mod direct că va opri livrările de gaz spre Europa prin conducta Nord Stream 1, pentru prima dată de la începerea războiului din Ucraina, conform unor comentarii făcute de vicepremierul rus Alexander Novak la televiziunea de stat.

„Avem dreptul deplin (...) să impunem un embargou asupra tranzitului de gaz prin conducta Nord Stream 1, care în prezent operează la capacitatea maximă", a spus Novak luni, precizând că o astfel de măsură ar fi similară cu decizia Germaniei de a opri aprobarea proiectului Nord Stream 2, scrie DPA, citată de Agerpres.

Acesta a spus că momentan nu se va face acest pas, dar politicienii europeni şi acuzaţiile lor împing Moscova să ia această decizie.

Reuters a relatat că Alexander Novak a atras atenţia că preţul petrolului ar putea creşte de peste două ori, până la 300 de dolari bariul. Acest lucru se va întâmpla dacă SUA şi aliaţii lor ar interzice importurile de petrol rusesc, o sursă crucială de venit, după ce Rusia a fost practic scoasă de pe pieţele financiare occidentale.

În prezent, conducta Nord Stream 1 asigură aproximativ 60 de miliarde de metri cubi de gaz pe an, transmis de Rusia spre Germania şi apoi redistribuit către mai multe ţări europene.

Germania a suspendat procesul de aprobare a gazoductului Nord Stream 2 după ce Rusia a recunoscut independenţa provinciilor separatiste din estul Ucrainei.

Temerile unui război energetic între Rusia şi Occident sunt tot mai mari, în contextul în care SUA fac presiuni în rândul aliaţilor să interzică importurile de petrol din Rusia ca sancţiune pentru invadarea Ucrainei.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite