Putin și clica sa reînvie URSS

0
Publicat:

Penuria de produse occidentale și medicamente începe să să se simtă, cenzura e impusă la toate nivelurile, iar plecarea rușilor din țară începe să fie din ce în ce mai grea.

Piața Roșie și zidul Kremlinului, cu secera și ciocanul pe fundal roșu Foto Shutterstock
Piața Roșie și zidul Kremlinului, cu secera și ciocanul pe fundal roșu Foto Shutterstock

După ce a închis, ucis, alungat toată opoziția din țară, după ce a pus căluș presei independente și a promovat o propaganda deșanțată în mass-media de casă, Kremlinul a profitat de războiul din Ucraina, operațiunea specială, cum o numește, pentru a strânge și mai rău chinga în jurul rușilor. După 11 luni de război, cetățenii Federației Ruse au ajuns să trăiască ca în vremurile cele mai negre ale stalinismului.

Soljenițîn ar putea fi scos din programa școlară

Primul vicepreședinte al grupului parlamentar Rusia Unită (partidul de guvernământ) din Duma de Stat, Dmitri Viatkin, a declarat că programa de literatură școlară se va schimba în 2023 și a propus să se scoată din ea Arhipelagul Gulag al lui Aleksandr Soljenițîn.

Deputatul rus afirmă de asemenea că din școlile rusești trebuie excluse lucrările care „umilesc Rusia și aruncă noroi asupra sa”, menționând explicit în acest sens cea mai cunoscută operă a lui Aleksandr Soljenițîn, aceasta fiind publicată pentru prima oară în Occident la 3 ani după ce autorul a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură în 1970.

„Istoricii au verificat toate datele. A existat o tentativă de a obține un premiu pentru acest lucru (n.r. scrierea cărții), pentru mânjirea cu noroi a propriei patrii mamă”, mai spune deputatul rus.

Însă Soljenițîn nu a pretins niciodată că opera este o lucrare de istorie pură, fosta sa soție Natalia Reșetovskaia notând în memoriile pe care le-a publicat în 1974 că scriitorul rus a considerat cartea „un experiment de investigație literară”, nu o „cercetare istorică sau cercetare științifică”.

Referindu-se la dorința anunțată a ministrului Educației, Serghei Kravțov, de a introduce unele schimbări „indispensabile”, el a spus că anumiți autori sovietici ar trebui „reintroduși” în programele de învățământ, în timp ce cei care nu „rezistă testului timpului sau prezintă în mod deformat realitatea” ar trebuie să fie excluși. Printre lucrările literare pe care guvernul dorește acum să le vadă din nou introduse în predarea obligatorie în școli se numără, de pildă, romanul din 1946 „Tânăra gardă, al lui Aleksandr Fadeev.

„Arhipelagul Gulag” a fost introdus în programa școlară din Rusia la insistențele președintelui Vladimir Putin, Natalia Soljețîna, a doua soție și văduva autorului creând o variantă pentru elevi a operei. Guvernul lui Putin a făcut din carte lectură obligatorie în 2009, aceasta fiind studiată în liceu de către elevii de 16 și 17 ani.

Rușii vor putea pleca din țară doar cu programare

Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului din Moscova, a pregătit mai multe schimbări ale legislației rusești care ar permite părăsirea țării doar cu o programare prealabilă la autorități, relatează RBC.

Propunerile au fost făcute de către Evgheni Moskicev, șeful Comisiei de transport din Duma de Stat, acestea stipulând, printre altele, că persoanele care vor să părăsească Rusia vor „putea rezerva data și ora trecerii frontierei prin sistemul informațional de stat al documentelor electronice de transport”.

Documentul prevede că, în cazul adoptării amendamentelor, guvernul rus va crea o procedură care va include: lista documentelor necesare pentru a face o rezervare; controlul la trecerea frontierei; categoriile de vehicule care vor putea trece cu prioritate prin punctele de control; procedura pentru poziționarea vehiculelor de-a lungul drumului pentru a asigura posibilitatea de deplasare pe acesta. Documentul specifică că modificările ar trebui să intre în vigoare de la 1 martie 2023 și că pot fi aplicate până în aceeași dată a anului viitor. El mai specifică că autoritățile vor putea refuza o rezervare doar dacă solicitantul nu furnizează documentele și informațiile necesare.

Vladimir Putin Foto Profimedia
Vladimir Putin Foto Profimedia

Lipsă de medicamente și o creștere a prețurilor în farmacii

Președintele rus Vladimir Putin a afirmat marți că inspecțiile efectuate în farmaciile din Rusia au indicat lipsa unor medicamente, precum și o creștere a prețurilor, a relatat agenția de stat rusă TASS. „Adevărul este că, în primul rând, prețurile noastre au crescut în ultima vreme și a existat o anumită penurie a unor medicamente, în ciuda faptului că am înregistrat o creștere a producției de produse farmaceutice”, a spus Putin în timpul unei reuniuni virtuale cu membrii guvernului rus.

Numeroase magazine din Moscova şi-au închis obloanele în condițiile în care businessurile rusești se confruntă cu consecințele economice ale masivelor sancțiuni occidentale impuse ca răspuns la războiul declanșat de Rusia în Ucraina. Deși rafturile din majoritatea magazinelor rămân bine aprovizionate, produsele occidentale sunt din ce în ce mai rare și foarte scumpe, ceea ce face să crească și mai mult prețurile care deja lovesc în multe gospodării rusești, notează CNN.

Colonii penale și în teritoriile ocupate ale Ucrainei

Guvernul rus intenționează să înființeze 24 de colonii penale în teritoriile ocupate ale Ucrainei, potrivit unui decret al Kremlinului publicat pe 24 ianuarie. Guvernul rus intenționează să înființeze 24 de colonii penale în teritoriile ocupate ale Ucrainei, potrivit unui decret al Kremlinului publicat pe 24 ianuarie. Șeful Forţelor Armate ale Ucrainei donează armatei un milion de dolari moşteniţi de la un american

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite