Putin le promite ţărilor africane cereale, în ciuda sancţiunilor occidentale

0
Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin le-a promis ţărilor africane continuarea furnizării de cereale, în pofida sancţiunilor împotriva Rusiei, într-un articol publicat luni de Kremlin şi dedicat celui de-al doilea summit Rusia-Africa, ce se va desfăşura pe 27-28 iulie la Sankt Petersburg, relatează agenţia EFE.

Vladimir Putin
Summitul Rusia-Africa va avea loc pe 27-28 iulie la Sankt Petersburg. FOTO AFP

Înţelegem perfect importanţa furnizării neîntrerupte de alimente pentru dezvoltarea socio-economică şi stabilitatea politică a statelor africane", motiv pentru care Rusia „a acordat mereu o mare atenţie chestiunilor legate de furnizarea de grâu, orz, porumb şi alte cereale ţărilor africane, şi am făcut-o nu doar pe bază contractuală, ci şi gratuit, sub formă de ajutor umanitar, inclusiv prin Programul Alimentar Mondial al ONU", exportând anul trecut 11,5 milioane de tone de cereale către Africa şi circa 10 milioane de tone în prima jumătate a acestui an, notează Putin în articol, scrie Agerpres.

El şi-a apărat decizia de a nu mai prelungi acordul ce permitea exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră, afirmând acesta a fost folosit „doar pentru îmbogăţirea marilor companii americane şi europene care exportau şi revindeau cereale din Ucraina".

În aproape un an (...) au fost exportate din Ucraina în total 32,8 milioane de tone de cereale, din care peste 70% au avut ca destinaţie ţările cu venituri medii şi ridicate, inclusiv Uniunea Europeană, în timp ce ţări precum Etiopia, Sudan, Somalia şi de asemenea Yemen şi Afganistan au primit mai puţin de 3%", a argumentat Putin.

Mai mult, a adăugat el, nu a fost îndeplinită niciuna din cererile Rusiei cu privire la ridicarea sancţiunilor occidentale ce împiedică exporturilor ruseşti de cereale şi îngrăşăminte. Totuşi, a asigurat Putin, „în pofida sancţiunilor, Rusia va depune eforturi energic pentru a organiza livrări cereale, alimente, îngrăşăminte şi ale mărfuri către Africa".

Rusia s-a retras lunea trecută din Iniţiativei Mării Negre, înţelegere ce permitea exportul cerealelor ucrainene printr-un coridor sigur pe Marea Neagră, acuzând că nu a fost respectată componenta înţelegerii ce prevedea înlesnirea exporturilor de cereale şi îngrăşăminte ruseşti, îngreunate indirect prin efectul sancţiunilor financiare occidentale împotriva Rusiei după agresiunea acesteia contra Ucrainei.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite