Putin ar fi trebuit să se adreseze rușilor noaptea trecută. Televiziunile s-au pregătit de trei ori să transmită discursul, dar liderul rus nu a susținut nicio declarație

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Televiziunile de stat rusești s-au pregătit de trei ori, noaptea trecută, să difuzeze discursul lui Vladimir Putin, în legătură cu atentatul terorist de la Moscova, dar nu l-au primit niciodată, au declarat pentru publicația rusă The Insider surse de la mai multe canale de televiziune.

Foto EPA EFE
Foto EPA EFE

„De trei ori(!) a existat un semnal pentru preluarea declarației lui VVP (Vladimir Putin, n.r.) și de trei ori preluarea a fost anulată. Alocuțiunea este rescrisă chiar acum”, a declarat noaptea trecută o sursă pentru The Insider. În practica posturilor de televiziune ruse, discursul înregistrat de Kremlin este distribuit la nivel central pe servere pentru a fi difuzat.

În locul  discursului, Kremlinul a spus că Putin a primit rapoarte privind evoluția anchetei privind atacul. De asemenea, prin intermediul vicepremierului Tatiana Golikova, liderul rus a urat însănătoșire grabnică victimelor atacului terorist de la Crocusa.

În absența discursului lui Putin, oficialii regionali și propagandiștii ruși și-au petrecut întreaga noapte prezentând propriile versiuni despre implicarea serviciilor speciale ucrainene în atac. Dimineața, FSB a declarat că teroriștii ar fi avut legături cu Ucraina.

Cel puțin 115 de oameni au murit și peste 100 au fost răniți în atentatul terorist comis de cel puțin patru indivizi care au deschis focul asupra civililor de la un concert dintr-o sală de la periferia Moscovei. Unele victime au fost executate prin împușcare, în timp ce altele au murit din cauza incendiului declanșat de atacatori, care a distrus aproape integral clădirea.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite