Putin a promulgat bugetul Rusiei. Cu cât cresc cheltuielile militare în 2024

0
Publicat:

Preşedintele Vladimir Putin a promulgat luni bugetul Rusiei pentru perioada 2024-2026, care prevede pentru anul viitor o creştere cu 66 % a sumelor alocare Apărării faţă de anul în curs.

Vladimir Putin, președintele Rusiei FOTO: Profimedia
Vladimir Putin, președintele Rusiei FOTO: Profimedia

În contextul războiului din Ucraina, anul viitor cheltuielile militare ale Rusiei le vor depăşi pentru prima dată pe cele sociale. Pentru acestea din urmă sunt prevăzute 7,5 trilioane de ruble (84,3 miliarde de dolari), în timp ce Apărarea va primi 10,4 trilioane de ruble (111 miliarde de dolari), sumă ce reprezintă aproximativ o treime din întregul buget.

Pentru anul în curs bugetul Apărării a fost de 6,5 trilioane de ruble (66,7 miliarde de dolari), scrie Agerpres.

În proiecţiile bugetare pentru anii 2025 şi 2026 sumele alocate Apărării sunt mai mici decât cele pentru exerciţiul bugetar 2024, dar peste cele din 2023, reprezentând 8,6 trilioane de ruble (88 de miliarde de dolari) şi, respectiv, 7,5 trilioane de ruble (77,2 miliarde de dolari).

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite