Mobilizare haotică în Rusia. Pasageri dați jos din avion după ce copilotul a fost chemat la război VIDEO
0Decolarea unui avion cu destinația Turcia a fost oprită într-un aeroport din Rusia, iar pasagerii au fost dați jos imediat după îmbarcare. Zborul a fost oprit din cauza mobilizării copilotului, care avea interdicție să părăsească țara.

Zborul cu destinația Antalya a fost întârziat nouă ore din cauza mobilizării pilotului, scrie mkset.ru.
Potrivit publicației, unul dintre pasageri a povestit despre incidentul neobișnuit pe rețelele de socializare, relatând că bărbatul a fost dus direct de bordul aeronavei la biroul de înrolare militară.
De altfel, pasagerul a explicat că toți cei prezenți în avion au fost șocați
Potrivit pasagerului, avionul trebuia să decoleze pe 30 septembrie la 5:20, dar a decolat la 14:00. „La început am așteptat două ore, apoi am fost dispersați cu toții în hotelurile noastre”, a precizat pasagerul.
„Din cauza mobilizării parțiale și a interdicției ulterioare de trecere a frontierei pentru copilot, decolarea este anulată”. Vă rugăm să părăsiți avionul”, a fost anunțul transmis în difuzor, potrivit pasagerului care a relatat toată întâmplarea.
Potrivit informațiilor publicației, bărbatul a primit citația de mobilizarea casă, însă nu s-a prezentat la biroul de înrolare militară și nici nu a informat pe nimeni, drept pentru care a i s-a interzis trecerea frontierei.
Serviciul de presă al aeroportului Ufa nu a comentat situația, a mai relatat publicația, explicând că a cerut o reacție din partea companiei aeriene.
Mobilizare parțială în Rusia
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a anunțat o mobilizare parțială la finalul lunii septembrie, într-un mesaj video înregistrat din 20 septembrie.
Președintele rus a susținut că „Vestul vrea să distrugă țara”, iar scopul Rusiei este de a elibera de neonaziști Donbasul și teritoriile Herson și Zaporojie. „Politica intimidării împotriva rușilor devine tot mai mare”, a mai spus liderul de la Kremlin.
În urma anunțului, bărbații din Federația Rusă au căutat să plece din țară.
De asemenea, preşedintele rus a promulgat și amendamentele legislative ce prevăd pedepse de până la 15 ani de închisoare pentru militarii care dezertează sau refuză să lupte în perioade de mobilizare, cum este cazul în prezent în urma conflictului de pe teritoriul Ucrainei.