O rusoaică și-a denunțat propria fiică pentru că nu susține războiul lui Putin. Tânăra a intrat în atenția poliției
0O femeie din Rusia și-a denunțat fiica pentru că nu susținea „operațiunea specială” declanșată de Putin în Ucraina. Fata va fi anchetată de forțele de securitate de la Moscova.
Tatiana, în vârstă de 58 de ani, a scris un denunț către poliție împotriva propriei sale fiice (Irina) care, după data de 24 februarie 2022, nu a susținut „operațiunea specială” declanșată în Ucraina.
În familia care trăiește la Moscova au apărut dese certuri pe tema războiului deoarece Tatiana este o susținătoare a conflictului, iar Irina nu.
Totul a culminat în urmă cu șase luni când Irina s-a certat cu sora ei mai mare și cu soțul acesteia pe aceeași temă. În cele din urmă, Tatiana a decis să aibă o „ultimă discuție de avertisment” cu fiica ei, scrie canalul de Telegram al publicației ”Atenție, Moscova”.
În timpul conflictului din interiorul familiei, Irina ar fi recurs chiar la amenințări cu moartea, ceea ce ar fi determinat-o pe mamă să o denunțe la Poliție.
Acum întreaga familie este în atenția forțelor de securitate care fac verificări.