Incendiu masiv în capitala rusă, „aproximativ” 400 de persoane evacuate

0
Publicat:

Un incendiu devastator a izbucnit în noaptea de joi spre vineri într-o clădire rezidențială din nord-vestul Moscovei, „aproximativ 400” de persoane au fost evacuate, potrivit autorităţilor ruse, care până în prezent nu au motivat cauza incidentului, notează AFP, scrie Agerpres.

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin FOTO: Arhivă
Primarul Moscovei, Serghei Sobianin FOTO: Arhivă

În imaginile postate pe rețelele sociale se vede o clădire de mari dimensiuni al cărei acoperiș arde, cu flăcări impunătoare, în timp ce martorii stau pe stradă la lumina produsă de incendiu.

La locul incidentului se află mai multe mașini de pompieri şi maşini de poliţie, potrivit înregistrărilor video distribuite pe scară largă.

„Centrul de management al crizelor (...) din Moscova a primit un mesaj despre un incendiu pe strada Şerniahovskogo nr. 2, unde era un incendiu pe acoperişul unei clădiri rezidenţiale cu şase etaje”, în apropierea staţiei de metrou „Aeroport”, au transmis pe Telegram serviciile municipale ale Ministerului Situaţiilor de Urgenţă.

Serviciile municipale au fost trimise imediat la faţa locului, au adăugat acestea, indicând că nu au „informaţii” despre posibilele victime în acest moment.

Patru mii de metri pătraţi sunt afectați de flăcări, potrivit ministerului rus, care a precizat că la faţa locului au fost trimişi „peste 130 de specialişti”, precum şi „două elicoptere Ka-32” pentru a încerca să controleze flăcările.

Într-un alt comunicat, aceeaşi sursă a indicat că „aproximativ 400 de persoane au fost evacuate”„Au fost trimise autobuze la locul incendiului pentru a evacua aceste persoane”, a adăugat sursa.

Autorităţile responsabile nu au menţionat deocamdată vreo posibilă cauză a incendiului.

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a dat asigurări pe platforma Telegram că „pompierii iau toate măsurile necesare pentru a stinge incendiul”.

Locuitorii evacuaţi primesc ajutorul necesar, a adăugat Sobianin.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite