Groznîi şi Mariupol și-au anunțat înfrăţirea. Ambele oraşe au fost distruse de armata rusă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Capitala cecenă Groznîi şi portul ucrainean Mariupol (Doneţk), două oraşe distruse de armata rusă în 1994-1995 şi, respectiv, în 2022, şi-au anunţat miercuri înfrăţirea, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Orașul Mariupol a fost distrus aproape în întregime FOTO Twitter/Nexta
Orașul Mariupol a fost distrus aproape în întregime FOTO Twitter/Nexta

Acordul în cauză a fost semnat de primarul din Groznîi, Has-Magomed Kadîrov, şi de şeful administraţiei impuse de Moscova la Mariupol, Oleg Morgun.

"Groznîi şi Mariupol sunt oraşe înfrăţite. Datorită eforturilor trupelor ruse, Mariupol a fost eliberat de ameninţarea naţionalistă. Războinicii ceceni au luptat în prima linie apărând fiecare stradă de criminalii ucraineni şi de NATO", a scris liderul cecen, Ramzan Kadîrov, pe Telegram.

Documentul, semnat în cadrul vizitei primarului cecen în oraşul de la Marea Azov, include un angajament de cooperare în domeniile economic şi comercial, social, ştiinţific şi cultural.

Guvernatorul interimar al Doneţkului, Denis Puşilin, a subliniat că experienţa Ceceniei în depăşirea consecinţelor războiului este deja aplicată în regiune, fie că este vorba de reconstrucţia diferitelor localităţi afectate, fie de amenajarea de drumuri şi alte infrastructuri.

Potrivit autorităţilor ucrainene, Mariupol a fost distrus în proporţie de 90% în timpul asediului brutal al Rusiei, care s-a încheiat cu capturarea oraşului în mai 2022, la care au participat şi unităţi cecene.

Cucerirea Mariupolului a permis Moscovei să înceapă amenajarea coridorului terestru între Donbas şi peninsula Crimeea anexată.

Groznîi a suferit, de asemenea, daune uriaşe în primul şi în al doilea război desfăşurate în republica din Caucaz după căderea URSS, în special în timpul asaltului rusesc asupra oraşului în iarna 1994-1995.

Rusia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite