Comunicare haotică în armata lui Putin. Forţele ruse din Ucraina şi-au doborât propriul elicopter, după ce i-a atacat din greşeală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elicopterul Ka-52 Alligator FOTO EPA-EFE (Arhivă)
Elicopterul Ka-52 Alligator FOTO EPA-EFE (Arhivă)

Armata lui Vladimir Putin din oraşul ucrainean Herson, aflat sub ocupaţie rusă, şi-a doborât, marţi, propriul elicopter, după ce acesta a deschis focul asupra trupelor ruseşti staţionate, relatează Daily Star.

În valoare de aproximativ 14 milioane de euro, elicopterul Ka-52 „Alligator" a fost doborât în regiunea Herson din Ucraina „într-un alt gest de bunăvoinţă”, o referinţă sarcastică la retragerea ruşilor de pe Insula Şerpilor, a informat Comandamentul Ucrainean Sud, conform Daily Star

Trei elicoptere ruse Ka-52 au zburat deasupra regiunii aflate sub ocupaţie şi au deschis focul asupra trupelor ruseşti staţionate. Cele din urmă au ripostat şi au doborât unul dintre elicoptere.   

În urmă cu o săptămână, armata rusă a mai avut un eveniment de acest fel. Avionul Su-34M, în valoare de circa 41 de milioane de euro, a fost doborât de forţele ruse din Ucraina.  

Militarii încercau să distrugă lansatoarele de rachete HIMARS, livrate de SUA, însă au ţintit avionul care s-a prăbuşit în oraşul Alcievsk, regiunea Lugansk.  

Ucrainenii au numit astfel de incidente drept „gesturi de bunăvoinţă” din partea armatei ruse. 

Rusia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite