VIDEO Ştefan Gaţcan, apariţie stranie pe un câmp din R. Moldova: Nu sunt sechestrat, dar o să fiu fără comunicare cu prietenii un timp oarecare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
x

Deputatul Ştefan Gaţcan a publicat un video pe pagina sa de Facebook, de pe un câmp de viţă de vie, în timp ce maşina sa se afla la Parlament, în care afirmă că nu a fost sechestrat şi că este bine. Afirmaţia a fost făcută după ce deputaţii din Pro Moldova au anunţat că Gaţcan „a fost sechestrat” şi adus la Preşedinţie la o discuţie cu Igor Dodon, ca urmare a deciziei parlamentarului de a părăsi fracţiunea socialiştilor şi a adera la Pro Moldova.

„Mă simt bine, nu am probleme, nu sunt sechestrat, sunt bine cu familie. Vă rog să nu aveţi grijă. O să fiu pur şi simplu fără comunicare cu prietenii, cu nimeni, deoarece am nevoie de reabilitare”, a declarat Ştefan Gaţcan.

Pe parcursul zilei de miercuri, 1 iulie, timp de câteva ore, deputaţii din grupul Pro Moldova s-au aflat la sediul Preşedinţiei, în încercarea de a intra în instituţie pentru a-l găsi pe deputatul Ştefan Gaţcan. Aceştia susţineau că Gaţcan „a fost sechestrat” şi adus la Preşedinţie la o discuţie cu Igor Dodon, după ce parlamentarul a anunţat că părăseşte fracţiunea socialiştilor şi aderă la Pro Moldova, iar apoi intimidat pentru a-şi depune mandatul de deputat. 

Deputaţii Pro Moldova, care se aflau la porţile Preşedinţiei, încercau să verifice toate maşinile care ieşeau de pe teritoriul Preşedinţiei pentru a fi siguri că Gaţcan este în viaţă şi nu este scos în portbagaj. Potrivit lor, Gaţcan este de negăsit timp de 7 ore, timp în care nu răspunde la apelurile telefonice chiar şi de la membrii familiei.

Serviciu de Protecţie şi Pază de Stat le-a interzis deputaţilor să intre în Preşedinţie sau să verifice maşinile de securitate. Pe de altă parte, Preşedinţia a negat că Gaţcan nu se află în instituţie şi nici nu a fost.

Amintim că la o zi după ce a anunţat că părăseşte fracţiunea Socialiştilor şi aderă la grupul Pro Moldova, Ştefan Gaţcan şi-a depus mandatul de deputat, însă această decizie a fost anunţată de şeful fracţiunii PSRM, Corneliu Furculiţă, deşi cu 24 de ore în urmă, tot socialitşii îl numeau pe Gaţcan „prostituată politică”, „trădător” şi îl acuzau că s-a vândut lui Plahotniuc.

Reprezentanţii Partidului Pro Moldova susţin că deputatul Ştefan Gaţcan este de negăsit. Potrivit acestora, prezent la Parlament pentru a participa la şedinţa Comisiei protecţie socială, familie şi sănătate, miercuri, 1 iulie, „Ştefan Gaţcan a fost sechestrat de un grup de deputaţi socialişti şi impus să semneze cererea de demisie”.

În comunicat se menţionează că deputatul Ştefan Gaţcan a depus, în dimineaţa zilei de astăzi, o plângere la Procuratura Generală în care reclamă hărţuirea, intimidarea şi şantajul la care a fost supus la 30 iunie din partea unui grup de deputaţi PSRM.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite