Varșovia expulzează 13 moldoveni. Din ce motive a fost luată decizia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul de la Varșovia a anunțat că a expulzat 40 de cetățeni străini, printre care se numără și 13 moldoveni. Purtătorul de cuvânt al Executivului a subliniat că decizia a fost luată, inclusiv din motive de securitate.

13 moldoveni au fost expulzați din Polonia. FOTO: Shutterstock
13 moldoveni au fost expulzați din Polonia. FOTO: Shutterstock

UPDATE  Ministerul moldovean al Afacerilor Externe susține că ,,a fost informat de către Ambasada Republicii Moldova la Varșovia cu privire la organizarea de către autoritățile poloneze a unui zbor charter pentru repatrierea cetățenilor moldoveni aflați ilegal pe teritoriul Poloniei. Procedura are loc în baza mecanismelor internaționale de readmisie, iar autoritățile Republicii Moldova au oferit sprijinul necesar pentru autorizarea survolului și aterizării aeronavei pe Aeroportul Internațional Chișinău. Precizăm că această acțiune nu este un caz izolat, o operațiune similară având loc și în luna aprilie a acestui an. Ministerul va continua să colaboreze cu autoritățile poloneze pentru gestionarea acestor cazuri în conformitate cu normele internaționale”.  

Știrea inițială 

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Adam Szłapka, a făcut anunțul privind expulzarea cetățenilor străini, subliniind că Poliția de Frontieră, alături de agenția europeană Frontex, s-a ocupat de „operațiunea de returnare”.

„Sunt persoane care au primit decizii de obligare pentru părăsirea teritoriului țării din motive de apărare națională, a spus oficialul de la Varșovia. 

Poliția de Frontieră din Polonia a precizat că, pe lângă cele 13 persoane originare din Republica Moldova, au fost obligați să părăsească teritoriul țării și 27 de cetățeni georgieni, notează presa poloneză.

„Unul dintre georgieni avea 12 condamnări penale pentru furturi, iar alți străini au fost reținuți, printre altele, pentru conducere sub influența alcoolului și ședere ilegală în Polonia”, au comunicat responsabilii Poliției de Frontieră.

Chișinăul, prin intermediul purtătorului de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă, a precizat că moldovenii aflați în străinătate sunt îndemnați să respecte legislația țărilor în care se află.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite