Unul dintre vicepreşedinţii CSJ a demisionat
0Petru Ursache a demisionat din funcţia de judecător şi vicepreşedinte al Curţii Supreme de Justiţie. Cererea de demisie a fost aprobată ce către Consiliul Super al Magistraturii în şedinţa de marţi, 20 februarie, transmite IPN.
Cererea a fost examinată în lipsa magistratului, la solicitarea sa. CSM urmează să informeze Parlamentul în legătură cu demisia vicepreşedintelui CSJ, care a fost numit în funcţie de legislativ în iulie 2014.
Totodată, Consiliul a anunţat concurs pentru funcţia vacantă, iar dosarele vor putea fi depuse în termen de 20 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial.
În aceeaşi şedinţă, CSM a aprobat cererea de demisie a Verei Toma din funcţia de judecător şi încetarea mandatului de membru al Consiliului Superior al Magistraturii.