Un nou protest antiguvernamental la Chișinău. Printre manifestanți, din nou, reprezentanții partidului pro-rus Șor
0Sub pretextul situației interne, partidele Șor și PACE, conduse de Ilan Șor, respectiv, Gheorghe Cavcaliuc, care se ascund de justiție peste hotare, organizează un protest în fața Primăriei Chișinău. Manifestanții s-au deplasat în marș, blocând o porțiune a unui bulevard important.
UPDATE Protestul s-a încheiat în jurul orei 15:00, iar câteva orei mai târziu, reprezentantul guvernării, deputatul PAS, Radu Marian, a venit cu o reacție, precizând că autoritățile nu vor tolera comportamentul violent al ,,membrilor grupării Șor”.
,,Încercările de a bloca drumurile principale ale țării și comportamentul violent al membrilor grupării Șor nu vor fi tolerate de autorități. Nu vom admite destabilizarea țării de către grupările criminale locale dirijate de Kremlin. Instituțiile statului acționează dur și hotărât pentru asigurarea liniștii”, a scris alesul poporului pe Facebook.
Participanții la mitingul de protest s-au adunat în fața Academiei de Științe a Moldovei, apoi s-au deplasat în marș spre Primăria Municipiului Chișinău, unde urmează să ceară guvernanților să le achite facturile.
,,Jos guvernarea. Noi suntem poporul. Moldova fără război. Pace pentru Moldova”, au scandat aceștia, în timpul deplasării.
Participanții ignoră somațiile poliției
La mitingul de protest au fost aduși organizat oameni din diferite regiuni ale țării vecine, iar până a ajunge în Capitală, vehiculele cu protestatari au blocat mai multe trasee importante și au refuzat să se conformeze cerințelor oamenilor legii.
,,Stimați șoferi, vă informăm că, traseul Stăuceni-Chișinău, direcția de deplasare spre capitală, este în continuare blocată, iar șoferii sunt redirecționați spre șoseaua Balcani.Persoanele care au blocat accesul refuză să se conformeze cerințelor Poliției”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului General al Poliției (IGP).
De exemplu, în Stăuceni, în suburbia municipiului Chișinău, polițiștii au intervenit în urma unei sesizări din partea unei femei însărcinate.
,, La moment intervine Poliția pentru a debloca o bandă de circulație, la solicitarea unei femei însărcinate”, au precizat angajații IGP.
Proteste reluate după avertismentul privind lovitura de stat pregătită de Rusia
Protestele antiguvernamentale au fost reluate la Chișinău, după ce președinta Maia Sandu a avertizat că Rusia pregătește o lovitură de stat în Republica Moldova, în care vor fi implicate ,,grupări criminale, precum formațiunea Șor și toate derivatele ei”, persoane din anturajul oligarhului fugar Vladimir Plahotniuc, dar și cetățeni străini, între care din Serbia sau Belarus.
Între timp, diversioniștii sârbi au planificat să vină la Chișinău sub pretextul susținerii echipei favorite în cadrul unui meci de fotbal între FC Sheriff Tiraspol - FK Partizan Belgrad, planurile lor fiind zădărnicite de ofițerii Serviciului de Informații și Securitate de la Chișinău.
Iar alți doi străini, veniți în Rep. Moldova pentru a aduna date și informații cu ajutorul cărora să fie organizată lovitura de stat, au fost declarați indezirabili pe un termen de zece ani pe teritoriul țării.
,,Erau coordonați din umbră de către un grup de persoane afiliat unei rețele conspirative de experți în tehnologii politice și inginerie socială de peste hotare”, au informat reprezentanții SIS.
Reprezentanții Kremlinului au negat că ar pregăti o lovitură de stat în țara vecină și au acuzat partea ucraineană că a lansat aceste versiuni pentru a atrage Chișinăul într-o confruntare cu Rusia. Pe de altă parte, Moscova a lansat amenințări la adresa Chișinăului, dând exemplu "scenariul ucrainean".