Turcia şi Gazprom ne lasă fără milioane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reducerea tranzitului de gaze înseamnă ratarea unui venit de 10 de milioane de dolari
Reducerea tranzitului de gaze înseamnă ratarea unui venit de 10 de milioane de dolari

De la 1 octombrie, Gazprom a redus tranzitul de gaze prin Moldova spre Turcia, ca urmare a deciziei autorităţilor turce de a nu prelungi acordul de import cu Rusia, încheiat acum 25 de ani. „Datele operative arată că luni dimineaţa volumul de gaze transportat prin ţara noastră s-a diminuat deja cu 15%", a declarat Iacov Cazacu, vicepreşedintele Moldovagaz.

Managerul a precizat că această scădere a dus la oprirea tranzitului prin una dintre cele trei conducte folosite de gigantul rus Gazprom pentru a exporta gaze în Balcani. Diminuarea tranzitului va duce la scăderea cu circa 30% a veniturilor de la prestarea acestui serviciu. Conform datelor Moldovagaz, anul trecut prin Moldova au fost transportate circa 17 miliarde de metri cubi de metan, iar în 2011 volumul ar urma să constituie 20 de miliarde de metri cubi. Taxa de tranzit este în prezent de trei dolari pentru o mie de metri cubi transportaţi la o distanţă de 100 de kilometri. Venitul anual de la prestarea acestor servicii este estimat la 30 de milioane de dolari.

Ankara s-a alăturat joia trecută unui grup de companii europene care cer Gazprom să reducă preţul combustibilului albastru, sporind presiunile asupra unui model de afaceri care susţine exporturile ruseşti de hidrocarburi. „Este un contract pentru 6 miliarde de metri cubi de gaze care se apropie de sfârşit. Vom încheia acest contract, dacă nu vom avea o scădere suficientă a preţului", a spus ministrul turc al energiei, Taner Yildiz. Specialiştii spun că în urma diminuării livrărilor de metan, ţara noastră poate rata venituri anuale de circa 10 milioane de dolari.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite