Stavros Lambrinidis: „De Ziua Drepturilor Omului nu arătaţi cu degetul, uniţi-vă forţele“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ziua când Uniunea Europeană primeşte Premiul Nobel pentru pace, Reprezentantul Special al UE îndeamnă la sporirea eforturilor întru promovarea şi protejarea drepturilor omului în lumea întreagă.

În acest an, Ziua Drepturilor Omului, marcată pe 10 decembrie, coincide cu ziua în care UE va primi premiul Nobel pentru pace. Este o coincidenţă fericită. UE este recompensată pentru promovarea democraţiei, a drepturilor omului şi a reconcilierii, a păcii şi stabilităţii pe întregul continent.

Este o recunoaştere extraordinară a realizărilor noastre trecute. Noi toţi - instituţiile UE, statele membre şi cele 500 de milioane de cetăţeni - suntem mobilizaţi să conlucrăm şi să ne dublăm eforturile pentru a promova şi proteja drepturile omului nu doar în interiorul frontierelor noastre, ci şi în lumea întreagă.

Strategie nouă

În luna iulie, UE a adoptat o strategie a drepturilor omului şi a numit primul Reprezentant Special al UE pentru drepturile omului. Drepturile omului sunt principiul călăuzitor al acţiunilor externe ale UE: de la comerţ la mediu şi la ajutorul pentru securitate.

Aceasta reprezintă o recunoaştere a faptului că, în aproape toate cazurile de suferinţă umană şi de conflict din lumea de azi, respectarea drepturilor omului reprezintă o parte esenţială a soluţiei.

Cu toate acestea, putem avansa în domeniul drepturilor omului în mod efectiv numai dacă lucrăm împreună. Promovarea drepturilor impune crearea unor alianţe largi de către UE - cu alte guverne, cu organizaţii internaţionale, cu sectorul privat şi, mai ales, cu societatea civilă. Astăzi, UE colaborează îndeaproape cu parteneri cum ar fi ONU, OSCE, Consiliului Europei şi Uniunea Africană.

De asemenea, aspirăm la un parteneriat deplin cu sute de ONG-uri din întreaga lume pentru a le solicita consiliere şi pentru a face să rezoneze mesajul drepturilor omului.

Tema din acest an a Zilei Drepturilor Omului – incluziune şi participare la viaţa publică – este foarte potrivită contextului actual. Dorinţa de a integra aceste principii în societate este forţa motrice a evenimentelor din lumea arabă la care suntem martori în prezent.

Măsurile recente în vederea unei tranziţii democratice luate de mai multe ţări din regiune şi din afara acesteia sunt o sursă de speranţă pentru popoarele din întreaga lume.

Însă astfel de progrese nu vin de la sine. Chiar şi în ţările în care tranziţia democratică a avut loc, este nevoie de mai multe alegeri pentru instaurarea unei democraţii solide.

Cu ocazia celebrării dreptului de a participa la viaţa publică dorim să onorăm munca tuturor apărătorilor drepturilor omului care luptă pentru dreptul de a-şi exprima opiniile, de a participa la alegeri şi de a deţine o funcţie publică. Dorim, de asemenea, să evidenţiem activitatea importantă a societăţii civile în ceea ce priveşte înrădăcinarea profundă a acestui drept în structura socială a cât mai multor ţări.

Este important dialogul

Existenţa unei societăţi civile dinamice şi a unui dialog consolidat între ONG-uri şi guverne, organizaţii regionale şi internaţionale sunt esenţiale în vederea protejării drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept. Săptămâna trecută, cel de-al 14-lea Forum UE al ONG-urilor a reunit la Bruxelles peste 200 de militanţi şi activişti pentru drepturilor omului, precum şi factori de decizie politică.

La ei în ţară, aceştia sunt adesea voci singuratice, dar împreună alcătuiesc un cor virtual al libertăţii. UE va uza pe deplin de statutul de care se bucură pentru a-i susţine pe aceşti avocaţi ai libertăţii în întreaga lume.
În prea multe locuri din lume excluderea este mai degrabă regula decât excepţia.

În multe ţări, cetăţenilor li se refuză posibilitatea de a avea un cuvânt de spus cu privire la deciziile centrale care le afectează vieţile. Unii sunt chiar torturaţi sau închişi pentru faptul că şi-au exprimat punctele de vedere.

Nasrin Sotoudeh, unul dintre câştigătorii premiului Saharov, decernat de Parlamentul European în 2012, cunoaşte aceste lucruri prea bine. El a făcut dovada unui curaj imens, riscându-şi viaţa pentru a protesta faţă de restricţionarea drepturilor familiei sale. Prin aceasta a transmis un mesaj puternic Iranului şi întregii lumi, care inspiră militanţii pentru drepturile omului de pe glob. Totodată, în China, laureatul din 2010 al premiului Nobel pentru pace Liu Xiaobo îşi continuă ispăşirea pedepsei de 11 ani de închisoare primită din cauza scrierilor sale, acesta fiind un caz evident de încălcare a libertăţii de exprimare.

În acelaşi timp, se introduc restricţii excesive privind libertatea de expresie şi de asociere a ONG-urilor. Aceste tactici sunt adesea utilizate invocându-se falsul pretext al protecţiei altor drepturi, cum ar fi lupta împotriva terorismului. Lucrătorii ONG-urilor şi militanţii pentru drepturile omului se confruntă în mod frecvent cu acte de persecuţie, chiar cu urmărirea în justiţie, sau sunt pur şi simplu etichetaţi drept „trădători“ ai ţărilor lor pentru a fi intimidaţi şi reduşi la tăcere. Refuzarea accesului la finanţare, esenţial pentru existenţa a numeroase ONG-uri, este din ce în ce mai frecventă şi trebuie să fie combătută.

Mişcările pentru drepturile omului îşi vor atinge cu adevărat obiectivele când fiecare persoană va avea sentimentul responsabilităţi comune de a răspunde nevoii urgente de a lupta pentru drepturile altora. Ar trebui să considerăm data de 10 decembrie din acest an ca un nou început pentru această provocare universală cu implicaţii profunde.

De aceea, de Ziua Drepturilor Omului, haideţi să nu arătăm cu degetul, ci să ne unim forţele într-un efort comun pentru a ne asigura că fiecare femeie şi fiecare bărbat au posibilitatea de a avea un cuvânt de spus în ceea ce priveşte viaţa personală şi viaţa comunităţilor şi societăţilor în care trăiesc.
 

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite