Starea de urgență economică din regiunea transnistreană a fost prelungită pentru o lună

0
Publicat:

Decizia este o hotărâre a așa-zisului Consiliului Suprem din regiunea transnistreană, care s-a întrunit și a acuzat Chișinăul că a încălcat acordul între Moldovagaz și Gazprom, în urma reducerii cantității de gaze.

Starea de urgență economică din regiunea transnistreană a fost prelungită. FOTO AFP
Starea de urgență economică din regiunea transnistreană a fost prelungită. FOTO AFP

Membrii așa-zisului Consiliul Suprem din stânga Nistrului au declarat că acțiunile cu privire la reducerea cantității de gaze naturale sunt ,,fără precend și perfide” și vor pune în pericol industria și economia zonei. 

„S.A. Moldovagaz a notificat regiunii transnistrene restricționarea de către Republica Moldova a furnizării de gaze naturale la 69 de milioane de metri cubi pe lună, adică 2,3 de milioane de metri cubi pe zi. În luna octombrie au fost furnizați în fiecare zi 3,9 de milioane de metri cubi, iar acest volum nu a acoperit cu 1/3 cererea. În cadrul ședinței s-a reținut că pentru consumul intern al populației, asigurarea infrastructurii sociale și a industriei din regiunea transnistreană, este nevoie de aproximativ 100 de milioane de metri cubi de gaz pentru o lună. De asemenea, 90 de milioane de metri cubi sunt necesari pentru generarea energiei electrice pentru Republica Moldova”, au menționat aceștia. 

Mai mult, au declarat că vor trimite scrisori către Gazprom și conducerea Rusiei, inclusiv lui Vladimir Putin.

Contactat telefonic pentru o reacție, șeful companiei Moldovagaz, Vadim Ceban, a anunțat că va reveni mai târziu. Însă nu a făcut acest lucru până în momentul publicării articolului. 

Reducerea cantității cu 40%

Recent ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de la Chișinău, Andrei Spînu, a anunțat că, în noiembrie, a fost redusă cu peste 40 % cantitatea de gaze naturale pentru stânga Nistrului, în contextul în care Republica Moldova primește deja a doua lună mai puține gaze din Federația Rusă. 

,,În luna noiembrie Gazprom a confirmat doar 5.7 mln m3 de gaz pe zi pentru țara noastră, ceea ce reprezintă 51% din volumele agreate conform contractului. Acest volum va fi repartizat după cum urmează: 3,4 mln m3 pe zi pentru malul drept și 2.3 mln pe zi pentru malul stâng. Regiunea transnistreană va primi cu peste 40% mai puțin decât în luna octombrie”, a notat Andrei Spînu.

În octombrie, regiunea transnistreană a primit cu 30 % mai puține gaze naturale. Iar în data de 20 octombrie, așa-zisul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a convocat ședința pretinsului Consiliul Suprem, la care s-a pus în discuție situația din domeniul energetic din regiune. Atunci s-a dispus până în data de 5 noiembrie introducerea stării de urgență în economie.

Situația problematică

„Măsura a fost propusă din cauza riscului ridicat de criză economică generală cauzată de reducerea cu 30% a volumului livrărilor de gaze naturale. Conform calculelor, aproape 37 de milioane de metri cubi de gaze nu vor fi primiți. Măsurile luate anterior, începerea amânată a sezonului de încălzire și minimizarea alimentărilor cu gaze către sectorul industrial, vor face posibilă acoperirea a 22 de milioane dintre cele care lipsesc. Sunt necesare măsuri suplimentare pentru economisirea resurselor energetice”, potrivit unui comunicat de presă.

În context, separatiștii proruși au anunțat că centrala de la Cuciurgan nu va putea să livreze întregul volum de energie electrică pentru malul drept al Nistrului.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite