Sergiu Gaibu, despre creşterea preţurilor: Importăm pe deplin efectele negative ale crizei de pe plan mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sergiu Gaibu
Sergiu Gaibu

Ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, spune că majorarea înspăimântătoare a preţurilor este o consecinţă a crizei economice şi energetice mondiale. Potrivit lui, Republica Moldova fiind un stat mic, depinde aproape în totalitate de situaţia internaţională, notează IPN.

Totuşi, potrivit oficialului, Guvernul depune eforturi pentru a majora capacitatea de cumpărare a cetăţenilor, prin majorări de pensii şi salarii şi prin compensarea tarifului la gazele naturale.

Ministrul Economiei pasează responsabilitatea creşterii preţurilor spre criza crescândă la nivel mondial şi spune că statul nu dispune de pârghii pentru a influenţa majorările. Ministrul recunoaşte că, în prezent, Consiliul Concurenţei, instituţie care ar trebui să combată înţelegerile de cartel şi abuzurile de pe piaţă, este nefuncţională.

„Această creştere de preţuri este fără precedent în toată lumea. Turcia, de exemplu, deja pe primele 10 luni a înregistrat o inflaţie de 20%, faţă de Moldova care la acel moment avea o inflaţie de 12,5%. Situaţia e complicată în toate ţările, inclusiv în UE. Consumul gazelor a crescut în toată lumea, în urma unor politici au fost închise unele uzine, staţii atomice, respectiv, cererea de gaz natural, care este mai ecologic faţă de alte resurse, a crescut. Această creştere a cererii gazelor a generat această creştere a preţurilor. Republica Moldova fiind o ţară mică, importă pe deplin aceste efecte negative”, a spus ministrul Economiei în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.

Totuşi, ministrul spune că Guvernul susţine cetăţenii în această perioadă de criză acută, prin alocarea unei sume impunătoare pentru compensaţii, prin majorarea pensiilor şi salariilor. De asemenea, mediul de afaceri este susţinut în contextul crizei energetice actuale prin compensarea primilor 500 m3 de gaze naturale consumate.

„Cea mai populară acţiune este susţinerea populaţiei, în special, a păturilor social vulnerabile. Lucrul acesta îl face Guvernul. Noi am alocat resurse fără precedent în acest an în domeniul asistenţei sociale, am ridicat şi pensiile minime, astfel încât cei mai vulnerabili să fie susţinuţi. De asemenea, este vorba de asistenţa pentru compensarea resurselor energetice, cumpărătorul trebuie susţinut, pentru că astfel se menţine şi capacitatea de procurare a serviciilor şi bunurilor din cadrul economiei”, a mai spus Sergiu Gaibu.

Ieri şi combinatul de panificaţie Franzeluţa a anunţat o majorare a preţului la o gamă largă de produse, neschimbat rămânând doar preţul pâinii sociale. Combinatul a argumentat necesitatea majorării, prin faptul că ultimele ajustări ale preţului la pâine au fost făcute încă în anul 2015, de atunci tarifele la gazele naturale, energie electrică şi carburanţi au crescut substanţial

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite