„Rusia Unită” va fi condusă de Dmitri Medvedev în scrutinul parlamentar din 2016
0
Lista electorală a partidului „Rusia Unită” pentru alegerile parlamentare din Federaţia Rusă din anul 2016 va fi condusă de Dmitri Medvedev. Liderii formaţiunii ruse speră că aceasta va obţine 70% din voturile alegătorilor.
„Vladimir Putin este liderul moral şi fondatorul partidului, iar ca preşedinte stabileşte vectorul de dezvoltare al ţării, iar Dmitri Medvedev în calitatea sa de preşedinte al partidului ghidează formaţiunea spre realizarea sarcinilor pe care le stabileşte şeful statului”, a declarat pentru RBK secretarul general al comitetului executiv al partidului „Rusia Unită”, Serghei Neverov.
Potrivit sursei, liderii formaţiunii ruse, dar şi în administraţia preşedintelui de la Moscova se vorbeşte despre faptul că „Rusia Unită” va obţine aproape 70% din voturile alegătorilor. Această cifră, potrivit RBK, ar fi fost vehiculată de adjunctul administraţiei prezidenţiale de la Kremlin Veaceslav Volodin. Acesta crede că dacă Putin ar conduce lista electorală, partidul ar putea să obţină mai multe voturi, dar că formaţiunea n-ar avea nevoie neapărat de un rezultat bun, deoarece oricum toate partidele din Duma rusă se solidarizează cu „Rusia Unită”.
Amintim că Vladimir Putin a fost primul pe lista electorală a partidului la alegerile aprlamentare din 2007. Atunci, „Rusia Unită” a obţinut 64% din voturi. Patru ani mai târziu, în 2011, lista a fost condusă de Dmitri Medvedev, care era la acel moment preşedintele Federaţiei Ruse. În rezultat, formaţiunea a fost votată de 49% din alegători.
Precizăm că alegerile pentru Duma de stat a Federaţiei Ruse vor avea loc în anul 2016, în luna septembrie. Deputaţii ruşi au schimbat data scrutinului parlamentar la începutul lunii iulie.