Rusia intenţiona să recunoască independenţa Transnistriei în anul 2008, alături de cea a Abhaziei şi Osetiei de Sud
0Generalul Mihail Bergman, reprezentant special al Transnistriei în Federaţia Rusă susţine că Moscova a renunţat în anul 2008 la recunoaşterea independenţei regiunii separatiste din cauza lui Igor Smirnov, care alături de familia sa a furat miliarde de ruble din ajutorul acordat Tiraspolului de autorităţile ruse.
Generalul susţine într-un interviu pentru publicaţia Moskovski Komsomoleţ de la Moscova, că în vara anului 2008 conducerea Rusiei pregătea recunoaşterea independenţei Transnistriei.
"Dacă Igor Smirnov (fostul preşedinte al autoproclamatei rmn n.n.) nu ar fi furat ajutoarele ruseşti, atunci toate cele trei republici ar fi fost recunoscute concomitent", afirmă Mihail Bergman.
Este vorba despre regiuea transnistreană din Republica Moldova şi regiunile separatiste Abhazia şi Osetia de sud din Georgia, pe care Rusia le-a recunoscut ca state independente după războiul ruso-georgian din august 2008.
Duşmanul cel mai aprig a lui Igor Smirnov, noul reprezentant al Tiraspolului la Moscova
Potrivit lui Bergman, conducerea de la Moscova a rămas mută de sumele furate. Generalul menţionează doar cifra de 1,58 miliarde de ruble ruseşti (circa 52 de milioane de dolari), bani alocaţi de Rusia pentru plata pensiilor şi asistenţă ţăranilor, dar care au fost deturnaţi de familia Smirnova.
Fostul comandant al garnizoanei din Tiraspol susţine că dacă înainte susţinea ideia autonomiei regiunii "Nu poate fi vorba despre o autonomie. Trebuie ca Transnistria să fie o ţară independentă", declară Bergman în interviul pentru publicaţia rusă.
Smirnov şi Antiufeev sunt acuzaţi în Rusia de trafic de arme din depozitele armatei ruse
Bombele din Transnistria pe mâinile terorişitilor
Nepoata generalului Bergman a ajuns vicepremier la Tiraspol
Comandant în infernul de la Cernobâl
Mihail Bergman a devenit celebru în calitate comandant al garnizoanei de la Cernobâl, reuşind să evacueze peste 110 mii de locuitori din infernul declanşat după avaria de la centrala atomic. În anii 90 a fostul şeful garnizoanei din Tiraspol şi a avut întotdeauna o poziție intransigentă față de acțiunile de corupție ale lui Igor Smirnov și Vladimir Antiufeev, ex-şef al Securităţii.
La finele anului 2011, Mihail Bergman, a criticat dur în presa de la Moscova regimul de la Tiraspol, condus de Igor Smirnov. Generalul rus a declarat că "toată situația criminală din rmn, a fost creată de cei doi fii ai lui Igor Smirnov - Vladimir - care deținea funcția de șef al comitetului vamal și Oleg, care împreună cu soția sa, Marina, a fost implicat în schema de delapidare a banilor rusești". Tot, Mihail Bergman a mai spus că dacă situația din stânga Nistrului nu avea să se schimbe, atunci exista pericolul ca în 2012 în rmn "să apară lagăre de concentrare".